Campaniile sociale actuale recomanda sportul ca o alternativa pentru o viata sanatoasa. Astfel, indiferent de varsta, sex sau ocupatie, sportul reprezinta cea mai facila cale spre a avea o viata sanatoasa. In afara premiselor unei vieti sanatoase, sportul educa, modeleaza comportamentul, mai ales atunci cand este practicat sub forma unei activitati organizate in cadrul unui club sportiv si contribuie semnificativ la dezvoltarea unor abilitati sociale. Astfel, atunci cand sportul este practicat in mod organizat, sub forma de antrenamente si competitii, sportivul face trecerea de la practicarea sportului pentru beneficii secundare (sanatate, forma fizica, aspect fizic armonios) la sportul de performanta. Pentru ca un sportiv sa fie considerat profesionist in adevaratul sens al cuvantului, trebuie sa respecte anumite norme de conduita impuse se sportul de performanta. 
Primii pasi in sportul de performanta sunt facuti de la varste extrem de fragede, acestea variind in functie de ramura sportiva practicata. De exemplu, primii pasi spre sport, in cazul celor care aleg gimnastica sau patinajul artistic, vor fi facuti in jurul varstei de 4-6 ani, in timp ce debutul unui copil pasionat de fotbal sau de tenis este undeva in jurul varstei de 8-10 ani. Varsta la care copilul incepe antrenamentele in mod organizat difera de la o ramura sportiva la alta in functie de varsta maturitatii sportive in cazul sportului respectiv. Astfel, o gimnasta poate cunoaste culmile succesului undeva in jurul varstei de 18-20 ani, ulterior ajungand sa fie considerata “batrana” pentru performanta, in timp ce un fotbalist ajunge la maturitatea sportiva in jurul varstei de 27-28 de ani.
La inceput, juniorul vede sportul ca pe o joaca. Sportul pentru cel mic reprezinta o alternativa de a-si petrece timpul liber, de a socializa cu alti copii de varsta lui, de a-si organiza si disciplina programul si nu in ultimul rand, reprezinta o modalitate sanatoasa si eficienta prin care acesta isi consuma energia. Pe masura ce avanseaza in timp, copilul identifica, in sport, un mod in care concureaza cu ceilalti, o modalitate de stimulare a orgoliului si a nevoii de a ajunge primul.
Usor, usor, copilul nu mai priveste sportul ca pe o joaca ci ca pe un joc, cu reguli stricte, cu beneficii si responsabilitati care sa il transforme dintr-un sportiv amator intr-un viitor campion. Asadar, trecerea de la joaca la joc este primul moment in care copilul devine parte integrata a sportului de performanta. Acesta este momentul care marcheaza maturizarea 
Varsta la care copilul este cel mai expus tendintei de abandon este aceea a trecerii de la nivelul de juniori la seniori. Aceasta etapa varieaza in jurul varstei de 16-19 ani, atunci cand copilul trebuie sa se adapteze unor rigori si exigente mult peste nivelul celor cu care acesta era obisnuit.
Cauzele abandonului 
Indiferent de ramura sportiva practicata, sportivul se confrunta frecvent cu momente in care dorinta de abandon pune stapanire pe mintea acestuia.
Cauzele nevoii de abandon pot fi multiple si indiferent de momentul carierei in care acestea survin ele reclama o analiza lucida a situatiei in vederea activarii resurselor sportivului pentru a depasi momentul.
- Nivelul competitional scazut, lipsa succeselor in plan sportiv si trairea unei stari profunde de insatisfactie reprezinta cel mai frecvent motiv de abandon. Copilul realizeaza ca nu a obtinut atat cat a proiectat sa obtina de la inceputul vietii sportive si incepe sa isi puna intrebarea daca mai merita sa faca toate eforturile si sacrificiile solicitate de sportul de performanta. In acest caz, se recomanda
- Alternativele vietii extra-sportive, asa-zisele “tentatii” reprezinta o amentinare permanenta la adresa practicarii sportului de performanta. Dupa ani buni de munca, copilul sau adolescentul, saturat de rigori, restrictii si reguli este tentat sa abandoneze in favoarea altor activitati. Socializarea, iesirile, cluburile, plimbarile, consumul unor alimente care in mod curent sunt contraindicate in cazul unui sportiv de performanta ( sucuri carbogazoase, dulciuri, prajeli), reprezinta tentatia perfecta in favoarea abandonului.
- Accidentarile repetate sau prelungite in timp au ca efect imediat scoaterea sportivului din forma. Indiferent de momentul in care acestea survin, reprezinta o etapa extrem de dificila pentru sportivul in cauza intrucat depasirea acestora presupune une plus de efort mental pentru a continua drumul performantei.
- Alegerea unei ramuri sportive pentru care copilul nu este pregatit din punct de vedere al dezvoltarii fizice poate reprezenta un motiv in plus pentru ca cel mic sa renunte prematur la practicarea acelui sport. De exemplu, pentru rugby sau lupte, sportivul trebuie sa aiba o anumita constitutie fizica, in caz contrar fiindu-i foarte greu sa tina pasul cu cei care corespund acestui criteriu. In aceasta situatie, pentru a merge mai departe, sportivul trebuie sa compenseze lipsa unor parametri de ordin fizic cu alte componente precum tehnica, viteza, strategie.
- Epuizarea cronica apare ca urmare a integrarii copilului intr-un program foarte incarcat, plin de retrictii si privatiuni, pe o perioada indelungata de timp, sub presiunea obtinerii unor performante. La un moment dat, nevoile personale ale copilului, reprimate in timp, isi cer dreptul si actioneaza asupra copilului in directia abandonului activitatii sportive.
Indiferent de motivul pentru care copilul isi va dori sa abandoneze practicarea sportului, este important ca parintii sau persoanele apropiate sa ii fie aproape pentru a-i oferi sprijinul in vederea continuarii activitatii sportive. Sportul un rol major in dezvoltarea emotionala si sociala a viitorului adult.
Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc
Material publicat in Star Junior