Depresia, simptome si tratament
0Ar fi absolut neobisnuit ca cineva sa spuna ca nu a fost niciodata trist sau ca nu a avut momente in care si-a pierdut energia si interesul pentru anumite activitati ale vietii cotidiene. Fluctuatiile in starea afectiva sunt fenomene normale ale vietii noastre psihice, care ne ajuta sa realizam ca ceva lipseste din viata noastra si ca ar trebui sa schimbam unele lucruri, sa luam anumite decizii importante. Depresia este insa o tulburare mult mai severa decat asemenea modificari normale in starile afective.
Depresia este considerata cea mai intalnita tulburare psihica in cultura occidentala, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Datele sustin faptul ca depresia reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului.
Depresia prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice.
Depresia face parte din categoria tulburarilor afective, iar aceste tulburari au ca element predominant o perturbare de dispozitie. In functie de modul de manifestare si intensitatea simptomelor depresia este clasificata in mai multe categorii:
Depresia majora este o tulburare prezenta in fiecare zi, in cea mai mare parte a zilei, cel putin doua saptamani. Manifestarea simptomelor este diferita, pot exista tulburari in reglarile somatice, comportamentale, cognitive sau emotionale, iar prezenta simptomelor genereaza disfunctionalitati psihosociale semnificative.
- Intr-o astfel de stare, dispozitia este descrisa adesea ca fiind trista, disperata, sau lipsita de chef. Persoanele care se afla in aceasta stare declara ca nu mai traiesc sentimente si emotii (sentiment de “gol interior”) sau traiesc foarte intens emotii negative (“durere sufleteasa”).
- Pierderea interesului sau placerii este aproape intotdeauna prezenta intr-un grad mai mult sau mai putin intens. Persoanele in cauza relateaza ca sunt mai putin atrase de pasiunile detinute, membrii familiei observa adesea retragerea sociala sau neglijarea activitatilor placute.
- De regula, apetitul este redus, unele persoane ajungand sa se forteze pentru a manca, sau pot ajunge in extrema cealalta in care sa doreasca intr-un mod compulsiv anumite alimente, ca de exemplu: dulciurile. Atunci cand modificarile de apetit sunt severe, poate fi observata fie o pierdere a greutatii, fie luarea in greutate.
- De asemenea, atunci cand vorbim despre depresia majora, persoanele in cauza se confrunta si cu perturbari ale somnului, cea mai comuna fiind insomnia. Mai rar, oamenii pot prezenta hipersomnie, sub forma unor episoade prelungite de somn noaptea sau a unei cresteri a duratei somnului in timpul zilei.
- Sentimente de culpabilitate si de devalorizare. Pot cuprinde evaluari negative nerealiste ale unor preocupari legate de valoarea sau vinovatia personala sau in meditatii pe seama unor esecuri minore din trecut. Subiectii interpreteaza gresit (negativ) orice eveniment, punandu-l pe seama defectelor personale care nu sunt intotdeauna reale; sunt exagerat de responsabili si se culpabilizeaza pentru orice se intampla. Se autoblameaza pentru existenta bolii, pentru esecul intervenit in domeniile social, personal sau/si profesional.
- Slabirea abilitatii de gandire, concentrare sau decizie si dificultati de atentie. Performanta intelectuala este cea mai afectata de acest simptom, persoana neputand functiona adecvat in plan profesional sau academic. Varstnicii sunt cel mai adesea afectati de dificultati de memorie.
- Ganduri despre moarte, ideatie suicidara, tentative de sinucidere. Asemenea ganduri pornesc de la credinta ca celorlalti le-ar fi mai bine daca subiectul in cauza ar fi mort, ajungandu-se la planuri de suicid sau chiar la tentative. Motivatia suicidului poate include dorinta individului de a renunta, de a se da batut in fata obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune capat unei dureri emotionale intense perceputa ca fiind fara iesire.
Tulburarea Distimica se distinge prin dispozitia depresiva cronica, in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decat nu, timp de cel putin 2 ani de zile. Persoanele care sufera de o astfel de tulburarea, isi descriu starea ca fiind tristi sau abatuti. Diagnosticul de tulburare distimica se poate stabili doar daca nu a fost prezent un episod depresiv major in perioada primilor doi ani ai tulburarii, iar tulburarile nu intrunesc criterii pentru tulburarea depresiva majora cronica sau in remisie. De asemenea, nu trebuie sa fi existat vreodata episod maniacal, episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimica. Se poate vorbi de tulburare distimica doar daca ea nu apare exclusiv in cursul tulburarilor psihotice cronice (schizofrenie). Tulburarea distimica se poate asocia cu unele tulburari cronice cum ar fi dependenta de substante.
Tulburarea depresiva nespecifica. Tulburarea depresiva nespecifica include tulburarile cu aspect depresiv care nu intrunesc criteriile pentru tulburarea depresiva majora, tulburarea distimica, tulburarea de adaptare cu dispozitie depresiva, tulburare depresiva mixta (anxietate si depresie). Aceasta tulburarea depresiva cuprinde:
- tulburarea disforica premenstruala caracterizata de simptome precum: dispozitie depresiva pronuntata, anxietate, labilitate afectiva evidenta, diminuarea interesului in activitati. Apar in saptamana de incheiere a perioadei si dispar in cateva zile dupa instalarea menstruatiei. Simptomele trebuie sa fie destul de severe pentru a interfera semnificativ cu munca, scoala sau activitatile obisnuite si pentru a fi in intregime absente, timp de cel putin o saptamana dupa menstruatie;
- tulburarea depresiva minora cuprinde episoade de cel putin doua saptamani cu simptome depresive;
- tulburarea depresiva recurenta scurta cuprinde episoadele ce tin de la doua zile la doua saptamani, cel putin o data intr-o luna dintr-un an (neasociate cu ciclul menstrual);
- tulburarea depresiva postpsihotica in schizofrenie cuprinde episodul depresiv major care apare in timpul fazei reziduale a schizofreniei;
- situatiile in care psihologul clinician ajunge la concluzia ca tulburarea depresiva exista, dar nu se poate determina daca este primara sau se datoreaza conditiilor generale medicale sau este indusa prin consumul de substante.
Evolutie
Depresia Majora poate incepe la orice varsta, cu o medie de debut situata in jurul varstei de 20 ani. Aceste episoade urmeaza in general unui factor de stres major, cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau divortul. Starile depresive majore se pot rezolva complet in aproape doua treimi din cazuri, sau partial sau deloc in aproximativ o treime din cazuri, intrucat starea depresiva poate fi asociata unei tulburari psihice profunde ( o tulburare de personalitate, schizofrenia, etc.)
In ceea ce priveste Tulburarea Distimica aceasta are un debut precoce, fie in copilarie si adolescenta, fie de timpuriu in viata adulta, iar evolutia este cronica.
Metode de tratament si interventie
Primul pas este evaluarea, atat din punct de vedere medical, cat si psihologic. In functie de simptomele manifestate, de intensitatea, frecventa sau particularitatile individuale ale persoanei in cauza, se ia decizia continuarii tratamentului in urmatoarele directii: tratament medicamentos sau interventie psihoterapeutica. De obicei aceste doua abordari trebuie combinate, intrucat impreuna, conduc la cele mai bune rezultate.
Pe plan somatic, o modalitate de vindecare este tratamentul medicamentos bazat pe antidepresive. In trecut, electrosocul reprezenta instrumentul de baza, insa acum el este utilizat doar pentru cazuri de depresie deosebit de grave, rezistente la antidepresori. Medicamentele folosite sunt impartite in doua mari grupe: inhibitorii monoaminooxidazei si derivatii triciclici. Inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO) sunt eficienti, dar prezinta si dezavantaje: sunt dificil de administrat, necesitand o supraveghere deosebita si asocierea lor cu alte medicamente poate fi extrem de periculoasa. Derivatii triciclici sunt pe baza de imipramina utilizata pentru prima data de R. Kuhn in 1957. Clomipramina si amitriptilina, care pot fi administrate pe cale intravenoasa la inceputul tratamentului au inaugurat o lunga serie de medicamente antidepresive care actioneaza in general prin inhibarea recaptarii neuromediatorilor intrasinaptici si fac sa vireze dispozitia depresiva dupa 12-15 zile de tratament. Activitatea lor paralizeaza net nervul vag si antreneaza fenomene secundare, uneori dezagreabile: uscaciunea gurii, midriaza, cu dificultatea acomodarii vizuale, riscuri de crestere a tensiunii intraoculare sau provocarea unei retentii vezicale; tahicardie si tulburari tensionale in primele zile de prescriptie. Provoaca o dezinhibare adesea mai precoce decat modificarea starii timice, ceea ce poate facilita o trecere la actul suicidar. Din aceste motive este necesar ca asemenea tratamente sa se faca sub supravegherea constanta a anturajului si, in cazurile grave, cu risc de suicid, in mediul spitalicesc. Cand bolnavul este anxios si siucidar, este necesar sa se asocieze medicamente sedative si anxiolitice (levopromazina sau benzodiazepine), suspectand totusi riscuri de dependenta.
Tratamentul psihoterapeutic prezinta la randul sau o serie de avantaje si dezavantaje. Avantajele se refera la faptul ca psihoterpia ajuta la formarea unor abilitati si deprinderi de viata, la dezvoltarea personala si are o rata scazuta a recaderilor (Seligman, 1990; Yapko, 1999). Dezavantajul utilizarii tehnicilor de psihoterapie se refera la rolul important jucat de experienta si abilitatile terapeutului, la intervalul relativ lung in care apar remisiunea simptomelor mai ales a celor neurovegetative (tulburari de somn, tulburari ale conduitei alimentare, cresteri sau scaderi in greutate), precum si efectele psihologice secundare ce ar putea deriva in urma expunerii la o anumita conceptie teoretica sau filozofica a terapeutului (Mondimore, 1993; Thase si Howland, 1995).
Studiile realizate (Agentia Americana pentru calitatea Asistentei Medicale si Cercetare) au condus la o serie de concluzii referitoare la rolul psihoterapiei in tratamentul depresiei ( Yapko, 2006):
- Psihoterapiile care s-au dovedit mai eficiente pe baza unor date empirice in tratamentul depresiilor sunt cele cognitive, comportamentale si interpersonale. Acestea pot fi folosite separat sau in combinatie, in functie de simptomatologia clientului, si nu de orientarea terapeutului.
- Psihoterapia trebuie sa reprezinte un demers activ de colaborare intre client si terapeut, demers care sa presupuna aspecte psihoeducationale de dezvoltare a unor deprinderi si abilitati de a face fata vietii, sarcini pentru acasa si sa utilizeze relatia psihoterapeutica pentru a scoate la lumina noi idei cu caracter constructiv si explora noi perspective.
- Psihoterapia nu se rezuma doar la solutionarea problemei prezente, ci si asupra formarii la client a unor abilitati si deprinederi generale de rezolvare de probleme care sa permita reducerea simptomelor si prevenirea reaparitiei acestora.
Psiholog Ionut Ghiugan