HIPNOTERAPIA PERSOANELOR DEPRESIVE

• DEPRESIA este considerata cea mai intalnita tulburare psihica in cultura occidentala, incidenta acesteia aflandu-se in crestere, conform datelor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, care sustine ca reprezinta o cauza majora a suferintelor si dizabilitatilor umane. Costurile tulburarii depresive sunt foarte ridicate in plan social, depresia contribuind la destramarea multor familii, la scaderea pana la anulare a randamentului profesional, la suferinta psihica si fizica si la pierderea de vieti omenesti din cauza suicidului.
• DEPRESIA prezinta o rata inalta a comorbiditatii, ea coexistand adesea impreuna cu alte tulburari medicale sau psihologice, cum ar fi: anxietatea, abuzul de substante, tulburari ale conduitei alimentare, tulburari ale personalitatii sau boli somatice. Din punct de vedere etiologic, DEPRESIA este o tulburare multidimensionala, avand cauze biologice (genetice, biochimice), psihologice (stil cognitiv, abilitatea de a face fata stresului, capacitati personale si eficienta comportamentului), dar si psihosociale (calitatea relatiilor interpersonale, inclusiv a celor familiale, repertoriul de abilitati sociale).

HIPNOZA este considerata o posibilitate eficienta de a-l invata pe client noi modalitati de a gandi, simti, actiona, de a se integra mai rapid si mai eficient in societate, de a gasi in interiorul sau noi resurse adaptative. HIPNOZA este utilizata intr-o mare varietate de probleme: controlul anxietatii, tulburarile psihosomatice, procedurile medicale dureroase sau stresante, modificarea atitudinilor si reactiilor clientilor, terapia psihosomatica, precum si tulburarile obsesiv-compulsive, depresii, tulburari fobice (Gibson si Heap, 1991).

Yapko (2006) considera ca, in ciuda prejudecatilor conform carora hipnoza duce la pierderea controlului clientului, acest proces presupune exact contrariul, si anume, ca hipnoza reprezinta o strategie menita sa intareasca Eul subiectului, sa-l ajute sa se descopere pe sine, sa evolueze in plan personal, creand contextul favorabil ca individul sa-si dezvolte  laturile optime  si adaptative ale personalitatii. Autorul afirma ca intre HIPNOZA si DEPRESIE exista o serie de elemente comune:

• atat depresia cat si hipnoza presupun focalizarea atentiei subiectului asupra unui obiect relativ ingust;
• ambele fenomene sunt conditionate de relatiile cu ceilalti si presupun interactiuni sociale;
• ambele fenomene au la baza asteptarile subiectului: expectatii pozitive legate de faptul ca mesajul terapeutic corectiv se va fixa la nivelul inconstientului subiectului sau expectatii negative legate de faptul ca niciun efort depus nu va conduce la un rezultat eficient, element care caracterizeaza apatia depresivului;
• in ambele cazuri este valabil principiul conform caruia oamenii se pot lasa absorbiti de experiente subiective care le pot modifica si regla calitatea vietii. Aceste perceptii si credinte pot fi influentate de sugestii, in directia urmarita de procesul teraputic.

AVANTAJELE folosirii hipnozei in depresie ar fi urmatoarele (Yapko, 2006):

• hipnoza il ajuta pe client sa-si focalizeze atentia;
• faciliteaza formarea unor noi deprinderi de viata;
• il ajuta pe client sa-si identifice noi resurse pentru adaptare si sa-si optimizeze imaginea de sine;
• faciliteaza transferul de informatii dintr-un context in altul;
• contribuie la realizarea mai facila unor asociatii intre diverse continuturi intrapsihice;
• faciliteaza invatarea la nivel experimental;
• ii determina pe subiecti sa devina artizanii propriei lor lumi interioare.

OBIECTIVUL HIPNOTERAPIEI consta in restructurarea structurilor psihice dezaptative si cu caracter limitativ si construirea unor mecanisme psihologice eficiente si sanatoase. Stabilirea si adancirea relatiei terapeutice, organizarea si mobilizarea disponibilitatilor ascunse ale subiectului, schimbarea sistemului de referinta reprezinta obiective importante pe care hipnoza le faciliteaza (Yapko, 1993).

Abordarea HIPNOTERAPEUTICA a DEPRESIEI are la baza cateva premise importante:

1. Recunoasterea rolului jucat de schemele cognitive negative si de atitudinile disfunctionale negative in depresie (Beck si colaboratorilor sai).
2. Descoperirea contributiei mecanismelor hipnotice si autohipnotice la asimilarea si activarea acestor convingeri si, implicit, a ideii ca hipnoza ar putea fi utilizata pentru a contracara si a anula efectele acestei autohipnoze negative (Yapko, 1989; 1990; 1992; Alladin, 1994). Semnificativa este in acest sens deschiderea manifestata de reprezentantii terapiilor cognitiv-comportamentale (Dowd, 1997; Ellis, 2001) fata de includerea interventiilor hipnotice in arsenalul propriu de tehnici, ceea ce a echivalat cu asocierea hipnozei cu o abordare a depresiei, care isi castigase deja o larga recunoastere in randurile specialistilor angajati in tratamentul depresiei.
3. Teza formulata de Alladin (1994), conform careia disocierea ar reprezenta unul dintre principalele mecanisme care contribuie la dezvoltarea depresiei.
4. Yapko (2001b) constata ca hipnoza se poate dovedi a fi un instrument util pentru reducerea unor simptome comune ale depresiei majore, cum ar fi agitatia si ruminatia, contribuind prin aceasta la diminuarea neajutorarii si deznadejdii.
5. Hipnoza si-a demonstrat eficienta si in facilitarea procesului de insusire a unor abilitati considerate relevante de catre, practic, toate formele de tratament pentru depresia majora, care au putut fi validate empiric. Una dintre aceste abilitati vizeaza identificarea si tolerarea ambiguitatii si implicit reducerea tendintei de a elabora interpretari si judecati subiective (pozitive sau negative), in absenta unor date obiective, doar de dragul de a reduce incertitudinea, predispozitie apreciata de Yapko (2001a) ca jucand un rol important in depresie.
6. Gravitz (2001) demonstreaza utilitatea hipnozei in terapia reactiei la doliu si apreciaza, ca restructurarea hipnotica a amintirilor poate fi utilizata ca o tehnica eficienta in tratamentul reactiilor neobisnuit de intense la doliu.
7. Elkins (2000) considera, de asemenea, ca psihoterapia orientata hipnotic poate reprezenta un adjuvant terapeutic puternic pentru tratamentul doliului si facilitarea prelucrarii pierderii cauzate de deces.
8. Hipnoza in sine nu vindeca depresia, ci fenomenele care au loc in timpul hipnozei: aparitia unei noi modalitati de a intelege realitatea, a unor noi idei, a unor noi modalitati de raspuns, a unor asociatii cu caracter pozitiv.

HIPNOZA va fi utilizata in terapia pacientilor depresivi ca un instrument de interventie care va amplifica resursele existente si va reasocia experientele cognitive, emotionale si fiziologice disociate. De asemenea, HIPNOZA permite interventia psihologica multidimensionala focalizandu-se asupra cognitiei, afectelor si aspectelor psiho-fiziologice.

Psiholog Ionut Ghiugan