Traim vremuri in care nu exista emisiune TV sau revista care sa nu ne arunce in fata fericirea si bunastarea semenilor nostri.
Vacante in Caraibe, fotomodele aflate in plina accesiune, apartamente renovate dupa ultima moda, ori sedinte de epilat in direct cu manelisti mondeni , sunt subiecte care fac audienta.
Imaginea fericirii pe pamant se vinde ca painea calda.
Traim intr-o societate de consum in care principala regula este progresul si bunastarea personala.
Noi toti ne dorim un job bine platit, asa cum are Popescu („Ce noroc poate sa aiba baiatul asta”), o masina scumpa cum are Ioneasca (chiar si la mana a doua… asta e… numai sa fie) sau o de vacanta de vis printre palmieri si zane blonde.
Dar reusim oare cu totii sa ne realizam visele cotidiene ?
Macar unii dintre noi incerca. Nu au bani sa manance o pizza la Mall, dar isi cumpara haine de firma. Au automobile de lux, care valoreaza mai mult decat apartamentul din cartier in care locuiesc cu parintii. Isi amenajeaza apartamentul central, ca si cum ar locui la Peles.
Ei cauta luxul, confortul si vor sa se fie pusi in vitrina pentru a fi admirati. (va rog, priviti si admirati !).
De ce nu suportam ca celuilalt sa-i mearga bine si ne dorim placerile si bunurile lui? 
De ce traim negativ binele din viata celuilalt si acceptam doar experienta propriei noastre fericiri?
Fericirea poate insemna in mod sigur o suma cu multe zerouri si experiente impartasite in vazul tuturor, dar suntem pregatiti sa platim pretul cerut?
Suntem pregatiti pentru nefericire si mult exercitu de rautate? Acceptam suferinta si imperfectiunea vazuta prin ochii celorlati?
Privesc lumea din jur si sunt nefericit.Poate este invidie sau poate, este doar o declaratie de nefericire