Sistemul de educatie “copilul e seful” s-a dovedit un esec!

Lipsa autoritatii parintilor moderni in raport cu cu propriii copii este o problema de care a inceput sa se tina cont in ziua de azi, inclusiv in cadrul proceselor de acordare a custodiei copiilor din Marea Britanie. Cel mai recent caz s-a petrecut saptamana trecuta, cand o mama a pierdut custodia celor doi baieti, in varsta de 11, respectiv 14 ani, in favoarea tatalui, pe motiv ca s-a dovedit mai degraba prietena copiilor si nu un parinte responsabil, urmare a „unui stil de parenting mult prea permisiv“, dupa cum a punctat judecatorul. Acesta si-a motivat decizia aratand ca mama isi lasa baietii sa stea prea mult in compania jocurilor pe calculator si ca le permitea sa lipseasca de la scoala, atitudine nociva pentru orice copil aflat la varsta la care are nevoie de o anumita disciplina. Judecatorii englezi au inceput sa fie mult mai atenti la modul in care se achita mamele de indatoririle parintesti, fara sa mai plece de la premisa ca unui copil ii va fi automat mai bine alaturi de mama, indiferent de comportamentul acesteia in raport cu copilul.

„Mi-as dori sa fiu prietenul copilului meu“

La acest lucru spera cei mai multi parinti, mai ales in societatea moderna, in speranta ca astfel vor reusi sa-i fereasca de pericolele vietii, dar si ca le vor oferi o educatie mai buna. Problema acestei relatii amicale dintre parinte si copil a fost ridicata si de jurnalista Judith Wood, intr-un articol publicat ziele trecute in „The Telegraph“, intitulat „Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?“, in care se arata ingrijorata de eficienta reala a sistemului mult prea relaxat de educatie a copiilor si avansand, in acelasi timp, revenirea la modelul traditional de educatie, de care ne indepartam tot mai mult, urmare a stilului de viata haotic pe care il avem, dincolo de alte motive.

Viata e prea dura pentru fostii „copii-sefi“

Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine la randul sau si psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a sase copii. Potrivit acestuia: A-i spune «nu» unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil. Parintii ar trebui sa se comporte ca parinti, si nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui sa isi pregateasca copiii pentru viata adulta invatandu-i cum sa se comporte, nu tratandu-i ca pe printi si printese. „Asa-zisii experti cred ca parintii trebuie sa negocieze mai degraba decat sa pedepseasca. Au inteles gresit conceptul de a fi parinte. Copiii nu sunt atat de fragili precum cred ei, sustine David Eberhard“, autor al cartii „How Children Took Power”. Psihiatrul spune ca acest stil de a-ti lasa copilul sa fie seful a esuat; ca dovezi, el arata catre prabusirea disciplinei scolare si a calitatii actului educational, dar si spre cresterea ingrijoratoare a tentativelor de sinucidere in randul adolescentilor. Problemele acestora continua in ceea ce Eberhard numeste o viata adulta neimplinita: „asteptarile lor (ale fostilor «copii-sefi» – n.red) sunt prea mari si viata e prea dura pentru ei. O vedem in cazurile de anxietate si de automutilare, care au crescut in mod dramatic“.

Dupa cum observa si psihologul Ionut Ghiugan:

Pentru a forma un viitor adult independent si autonom emotional, parintele trebuie sa fie disponibil fata de nevoile copilului, sa le satisfaca cu promptitudine, dar in acelasi timp trebuie sa stie sa stabileasca limite si norme sociale generale si de conduita. „Toti copiii se comporta problematic la un moment dat sau fac lucruri care pot fi periculoase sau nu sunt pe placul parintilor, atrage atentia Ghiugan.

„Parintii, plecand de la propria istorie educationala si formativa, vor gestiona in mod diferit comportamentele “problematice” ale copiilor si vor adopta reactii diferite in functie de stilul parental existent. Astfel, in relatia parinte-copil, putem intalni un stil disciplinar autoritar (parintele isi impune prin forta sistemul de valori si credinte, manifestand furie si iritabilitate), un stil bazat pe cicaleala si reprosuri (parintele face apel la cicaleala si dojeneli sau se bazeaza pe indicatii date in forma verbala, in maniera restrictiva) sau un stil disciplinar permisiv (parintele tine cont de nevoile emotionale ale copilului, dar impune si un set de norme si reguli clare)“, explica psihologul.

In opinia psihoterapeutului, pedeapsa sau reprosul nu sunt si nu vor fi metode disciplinare constructive in educatia si formarea copilului, dar nici lipsa de implicare si responsabilizare a copilui sau insuficienta conditionare in raport cu norme si reguli. Copilul nu trebuie tratat fara respect si consideratie, dar nici privit in relatie ca un adult deja format, cu un sistem de valori bine definit, puncteaza acesta.

Banii si cariera ii strica pe parinti

Pe de alta parte, un studiu recent al Universitatii British Columbia din Canada avanseaza teoria conform careia cu cat parintii sunt mai preocupati de castigurile financiare si de cariera, cu atat mai mult esueaza in rolul de parinte si isi scapa copii din mana. Mai exact, parintii care se lupta sa castige cat mai bine pentru a le asigura copiilor tot ceea ce este mai bun ajung sa perceapa indatoririle parintesti ca pe o corvoada si sa-si neglijeze copiii, din ce in ce mai mult, oferindu-le substitute materiale (jucarii, diverse gadgeturi, haine scumpe) in locul atentiei de care au nevoie. Studiul mai arata ca mamele preocupate de cariera, castiguri financiare si statut social sunt mai predispuse decat tatii sa piarda din vedere importanta educatiei copiilor proprii.

Articol publicat în: www.adevarul.ro