Interviul saptamanii cu Nuami Dinescu

Pentru publicul larg, Nuami Dinescu se confunda cu Tanta, personajul pe care l-ai interpretat cu succes in urma cu cativa ani intr-o emisiune tv. De multe ori personajul pe care l-ai interpretat a devenit un fel de imagine cu care lumea te identifica. Iti propunem sa prezentam publicului cine este Nuami in esenta, omul, femeia, actrita, cu trairile, nevoile si asteptarile ei, oferind o noua perspectiva celor care doresc sa te cunoasca cu adevarat.

Ce a insemnat “Tanta” pentru tine si cat de mult si-a pus amprenta asupra ta acest personaj? In ce masura te identifici cu personajul si ce ai fi schimbat la Tanta daca ai fi avut posibilitatea sa o faci?

Un personaj. Un personaj care e al meu in totalitate (numele l-a ales Teo), dar
de cresterea si dezvoltarea lui m-am ocupat singura, in sensul in care nu am avut regizor, scenarist etc! A fost o perioada de inceput cand si hainele erau ale mele, de acasa. A aparut  pur si simplu intr-o zi de octombrie, a crescut, a fost iubit, simpatizat, dar pe mine m-a lasat intr-o alta zona, in umbra, de unde m-am recuperat acum 5 ani cand s-a si incheiat aventura mea cu Tanta! E destul de complicat si de dificil sa separi asa lucrurile, de regula un personaj, croit pur si simplu, fara nicio rigoare dramaturgica imprumuta ceva din tine ori ii creezi  tu date absolut necesare pentru a fi credibil. Atunci nu m-am gandit asa, intens la ce are, la ce nu are din mine, mi-am facut treaba ca un profesionist, cu drag si cu bucurie, nici nu se putea altfel si atat. Nu mai stiu ce as fi schimbat la ea, a trecut prea mult timp si sincer sunt foarte surprinsa ca lumea isi aminteste de ea. Cineva mi-a scris intr-o zi ca un personaj cu atata forta in viata reala ar fi trebuit sa aiba propria lui viata in tv. Mi-a facut placere ca lumea se gandeste asa la mine, inseamna ca am fost  buna in ce-am facut si conteaza foarte mult reactiile oamenilor.

Ti se intampla ca lumea sa te opreasca si sa iti spuna “Tanta”? Cum reactionezi in fata unei astfel de ipostaze? Ce a schimbat in viata ta rolul pe care l-ai jucat si cu ce regrete ai ramas in urma acestui rol?

Trei sferturi din oamenii cu care intru in contact imi spun Tanta! Unii isi cer scuze, dar asa se simt bine. Uneori ma enerveaza pentru ca simt nevoia sa mi se spuna pe numele meu, dar de cele mai  multe ori oamenii sunt asa draguti ca nu am cum sa ma supar! Mi se intimpla des sa ma simt privilegiata tocmai pentru ca le-a placut  de Tanta. Sigur ca-mi displace profund cand cineva trece pe linga mine si striga “Tanto!”, nu zice nimic si rade singur in drum. Sunt si situatii de astea dar …vin la pachet. Regrete vis a vis de personaj nu am.

In ce proiecte esti implicata in prezent si ce planuri personale / profesionale ai in viitorul apropiat?

Oh Doamne ..am multe. Am o carte de promovat si de vandut Eu nu sunt Tanta care se gaseste in librarii si poate fi comandata online la editura carteadesuflet@gmail.com ori in format electronic pe elefant.ro; am o colaborare cu Ghidul Evenimentul Zilei, am interviuri cu artisti adevarati, am de intretinut un site, de scris la inca un proiect…asa la o prima insiruire. Mai am niste proiecte dar am invatat ca pana nu sunt gata e mai bine sa le tinem sub tacere. Nu toate preocuparile mele aduc bani, sunt implicata in tot felul de proiecte de voluntariat. Invingem Autismul e unul din cele mai dragi proiecte ale mele, oamenii stiu ca eu nu zic niciodata nu. Planuri nu-mi fac, nu cred ca e timpul de planuri, faci tot ce poti sa fie bine pentru toti cei care conteaza pentru tine.

Care este perceptia ta vizavi de mersul la psiholog? Ai apelat vreodata la serviciile unui psiholog? 

Psihologul este necesar. Pentru ca are parghiile care te pot ajuta sa-ti gasesti locul dureros, te invata si te ajuta sa pui bucatile sfaramate la loc. Am fost la psiholog de multe ori, mai ales cand eram foarte tinara si nu reuseam sa intru la teatru,  ma dusesem la filologie, dar eram asa, ca intr-o mare de neliniste, pana in ziua in cand am apelat la psiholog, care mi-a spus, in cateva sedinte, cam care e treaba. Si recunosc, dupa aceea le-am dat de cap. La un  moment dat am cunoscut cea ma frumoasa psiholoaga de pe lume Cecilia Popovici, care era psihologul Centrului Medical de Fonoaudiologie din Panduri. Facusem noduli pe corzi dupa niste spectacole in aer liber la Costinesti (prin 1987). A ramas in inima mea si ne intalnim uneori pe strada si ne uita Dumnezeu stand de vorba. In general e bine  cand ceva se impotmoleste sa mergi la psiholog, el te poate ajuta cum nu o poate face un membru al familiei, are de partea lui tot ce a invatat in scoala si o viziune absolut obiectiva!

Ce anume crezi ca face diferenta intre un psiholog de succes si unul care doar bifeaza prezenta pe piata serviciilor de specialitate?

Pentru mine psihologul de succes este unul care are rezultate, nu unul care e prezent la tv, la usa caruia va fi mereu plin, care nu va fi mereu cu ochii pe ceas sau care asculta neatent si va trimite pacientul la psihiatru. Diferenta o face implicarea cu adevarat, cand simti ca ii pasa de omul din fata lui. Si ca a inteles ca profesie grea si-a ales.

Cum ai defini succesul? Care sunt ingredientele succesului? Care consideri ca sunt cele mai importante lucruri in viata pentru a obtine succesul atat in cariera, cat si in viata personala?

Sincer, nu m-am gandit. Cred ca succesul insemna munca, talent, sacrificiu, generozitate, determinare, onestitate. Si modestie. In general, oamenii cu adevarat de succes nu tin sa iasa in evidenta, nu scot ochii cu bunastarea sau cu luxul…pentru ca stiu ce insemna cu adevarat sa muncesti cu toate fortele si cu toata inima pentru un tel. 

In atingerea armoniei, un rol important il are viata de familie. Cum este viata ta de familie? Ce le recomanzi celor care se confrunta cu incercari in relatia de cuplu, in viata de familie sau in relatia cu cei apropiati?

Viata mea? Am o viata frumoasa si linistita…pentru ca asa mi-am facut-o. Nu am pastrat ranchiuna, nici cind era cazul si in timp lucrurile s-au asezat, demonstrind, poate inca odata, ca nimic nu e de netrecut in afara de moarte. Familia, mai ales in tumultul si nebunia in care se traieste azi, este singura oaza de liniste si bucurie reala, si cred ca e nevoie de dragoste pana in adincul inimii si de rabdare si determinare sa o ai. Oamenii nu mai au rabdare unul cu celalat, nu-si mai acorda timp, se grabesc, au devenit superficiali si lasi in relatia lor, nu-si mai spun nimic, se inchid in sine si se refugiaza in relatii care par altceva…si asa incepe moartea unui cuplu. Nu exista retete pentru asta, e la noroc. Si la cum te tine inima si mintea.

Te-ai confruntat vreodata cu momente de rascruce, incercari majore in viata? Cum le-ai depasit?

Oh Doamne ..de cite ori…o prietena din vremea aceea, Alina Neagu, tot
psiholog, luni bune mi-a intins cutia cu servetele si m-a ascultat. M-a ajutat
enorm linistea cu care ma lasa sa plang, vocea blanda si calda cu care imi
spunea lucruri… ea m-a invatat cum sa-mi gasesc resorturile de sprijin, cum
sa ma uit din nou la mine, sa ma inteleg si sa ma accept. Pentru ca eu nu m-am
placut mult timp; am 1,55 inaltime si mereu kg multe in plus. Si am fost mereu
intr-o batalie continua cu ele si cu mine si cu lumea care din grasa nu ma
scotea. In timp am pus totul la locul lui, am inteles cum stau lucrurile, te
mai ajuta si maturizarea; cred ca e nevoie sa vrei sa iesi dintr-o situatie ,
pentru inceput. Asa incepi sa depasesti situatiile complicate – sa vrei. Ca
nimeni nu-ti poate face  bine cu de-a sila. Eu am inceput sa scriu, asa a
aparut cartea, din nevoia de a-mi vindeca eu  niste locuri din inima. Ciudat! Din
suferinta a iesit o carte care se pare ca bucura oamenii care o citesc!

Cu totii stim ca fiecare persoana are anumite temeri sau frici in viata? Care sunt cele mai profunde temeri cu care te confrunti si cum te gandesti sa scapi de ele?

Nu am nicio frica, nici macar de moarte. Imi tremura inima cand suna telefonul la ore neobisnuite ca ma gindesc la mama sau ai mei plecati pe te miri unde altfel…de ce sa-mi fie frica? Ce trebuie sa se intample, se intimpla cu sau fara frica mea. Eu nu am prostii de astea, fobii, spaime; cand am insomnii vine cate o pisica pe linga   mine si gata!Toarce vreo 10 min si am adormit! Este foarte adevarat ca de vreo15 ani am caini si pisici cu mine in casa…e imposibil sa fii prea mult      trist, 6 pisici care se joaca sau torc, un catel care se alearga cu pisicile …acesta nu este un mediu in care sa traiesti cu frici si temeri. Isi mai face loc cate un gand asa, ca vor imbatrani ei, ele, ca se vor imbolnavi, dar le alung si ma bucur pur si simplu de ziua de azi, ca pe cea de maine nu ti-a promis-o nimeni!

Daca ar trebui sa te caracterizezi in 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Emotionala, pasionala, tanara!