Povestile clientilor: Povestea Florii de Iris

Povestea Florii de Iris

Undeva, candva, traia o floare de iris. Era cea mai frumoasa si gingasa dintre semenele ei, dar din pacate foarte firava si sensibila.
Din aceasta cauza, a fost singura care nu a fost culeasa pentru a le zambi oamenilor dintr-o vaza stralucitoare si a fost lasata in pamant, in speranta ca va creste si va deveni mult mai puternica.
De fiecare data cand scapa de mana nemiloasa a omului, rasufla usurata si se bucura doar de compania unei albine, care gusta din polenul ei dulce.Dupa ce nici albina nu a mai vizitat-o, a realizat cat de singura este si s-a intrebat la ce-I foloseste atata frumusete, daca nu are cine sa o admire.Zilele treceau si florea de iris se simtea din ce in ce mai singura si mai putin frumoasa.

Intr-o zi cerul s-a intunecat, Soarele s-a ascuns printre norii negri care prevesteau o furtuna puternica si au inceput sa cada picaturi mari de ploaie. Floarea de iris era foarte speriata, fiind convinsa ca nu va mai avea ocazia sa straluceasca si sa se bucure de mangaierea razelor Soarelui. Se uita infricocasata la natura care se dezlantuia fara mila si simtea ca sfarsitul ii este aproape. Si mai speriata a fost cand a vazut o petala desprinzandu-se si zburand prin gradina intunecata de furtuna istovitoare.
In momentul in care a simtit ca-si pierde puterile, a coborat incet, atingand pamantul, ca sa-si dea ultima suflare, pastrandu-si integritatea si frumusetea, dar chiar atunci, un miracol s-a produs si ca prin vis ea vazu o mana de om intinzandu-se catre gingasa ei tulpina.
Acesta i-a scos cu grija radacina, cu tot cu pamant si a alergat catre casa. Acolo a asezat-o intr-un ghiveci colorat in fata ferestrei De indata ce s-a inseninat, Soarele i-a zambit de dupa norii care se retrageau, iar floarea de iris s-a trezit, mirata fiind ca a supravietuit. Acum privea lumea din captivitate, din spatele unei ferestre, dar macar scapase de primejdia in care s-a aflat si a incercat pentru prima data in viata sa fie recunoscatoare.
Cu timpul insa se uita dezamagita din ghiveciul ei colorat, cum surorile ei din vaza veneau si plecau si se simtea din ce in ce mai singura. Ele erau foarte fericite si niciodata singure. Se intreba daca asa va trebui sa traiasca, hranindu-se din fericirea lor si vazandu-le venin si plecand.Vedea pe geam albina care obisnuia sa-i tina companie, dar nu puteau decat sa se priveasca pentru ca intre ele fereasta parea un zid de nepatruns.

Ar fi vrut sa-l strapunga si sa iasa, dar fara ajutor nu avea nici o sansa. Albina nu venea sa o vada in fiecare zi si acest lucru o posomora si mai tare pentru ca isi dadea seama ca gandurile si efortul ei erau in zadar.