Un copil se zbate intre viata si moarte dupa ce a fost batut cu pietre in curtea scolii. De zece zile baiatul n-a mai iesit din coma, iar familia este disperata
0Un baiat de 14 ani din comuna argeseana Slobozia se zbate intre viata si moarte pe un pat de spital din Bucuresti. Copilul a intrat in coma profunda dupa ce a fost lovit cu pietre de catre alti copii, in curtea scolii la care invata sora sa. Venise, ca de obicei, sa ia de la aceasta cornul si laptele. Camerele de supraveghere ale scolii au surprins momentul in care baiatul pleaca spre casa cu mana la ureche. Se intampla imediat dupa ce un alt copil l-a lovit in cap cu o piatra. Baiatul trecuse pe la sora sa mai mica,de la care lua, ca de obicei, cornul si laptele. De data aceasta insa, a intrat intr-o cearta cu cativa elevi din ciclul primar. Baietii, cu cativa ani mai mici, au vrut sa-l goneasca si au inceput sa arunce in el cu ce au nimerit. O piatra l-a izbit in crestet.
La Spitalul Bagdasar Arseni din capitala, baiatul a fost operat, insa starea lui s-a inrautatit, iar la acest moment este foarte grava. Medicii sunt rezervati in privinta pronosticurilor, pentru ca de zece zile baiatul n-a mai iesit din coma. Incidentul s-a petrecut in urma cu aproape doua saptamani, pe 17 februarie, insa conducerea scolii n-a considerat ca ar fi nevoie de o ancheta.
Violenta iesita din comun pentru niste copii din ciclul primar. La fel de grav ca situatia baiatului este faptul ca vorbim de o violenta iesita din comun pentru elevii din ciclul primar, avand in vedere ca in grupul de copii catre care planeaza suspiciunea in cazul lovirii cu pietre a baiatului intrat in coma, media de varsta este mai mica de 10 ani. Psihologii atrag atentia asupra cauzelor care stau la baza acestui fenomen.
“Promovarea unor modele nocive de comportament este prima cauza a violentei juvenile. Multi dintre copiii care au de-a face cu experiente violente, care au vazut astfel de scene in familie, pe strada, ori la scoala sau care au accesat informatii brute legate de acte de violenta se identifica in diverse actiuni pe care ajung sa le reproduca ei insisi, mai devreme sau mai tarziu – in cazul de fata, foarte devreme. Lipsa autoritatii si controlului din partea profesorilor poate fi, de asemenea, de vina in cazul unor astfel de comportamente extreme. Solutia este ca toti factorii implicati in educatia copiilor sa se responsabilizeze si sa adopte masuri si programe menite sa previna si sa constientizeze impactul profund negativ al agresivitatii distructive.”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.
Articol de Cristina Stancu
Citeste mai mult: www.adevarul.ro