De ce femeile abuzate se ataseaza de partenerii agresivi, le cauta scuze si refuza sa-i paraseasca. Sindromul Stockholm in violenta domestica

Exista femei victime ale violentei domestice care au facut o obisnuita in a gasi scuze barbatilor care le agreseza, pe care refuza sa-i paraseasca chiar si atunci cand au ocazia, in ciuda supliciilor la care sunt supuse. Mai mult decat atat, resping orice ajutor venit din partea rudelor, politiei sau instantelor, considerand ca actiunile partenerilor sunt perfect justificate. Psihologii numesc acesta atitudine „sindromul Stockholm“.

“Sindromul Stockholm descrie o reactie psihologica aparent anormala si de neinteles. Victima unei situatii de violenta sau abuz stabileste o legatura emotionala puternica cu agresorul, manifestand sentimente pozitive fata de acesta si mergand pana la situatia in care il apara si protejeaza pe cel care-i face rau, in relatia cu autoritatile sau cu alte persoane apropiate care vor sa intervina pentru a oferi sprijin si ajutor. Acest raspuns aparent atipic cuprinde o serie de reactii si comportamente ale victimei: sentimente pozitive fata de agresor si emotii negative fata de familie, prieteni sau autoritati care incearca sa o salveze sau sa o sprijine pentru a iesi din situatia de abuz, sustinerea motivelor si comportamentelor agresorului si incapacitatea de a se angaja in comportamente care au ca finalitate eliberarea din relatia de control si opresiune”, explica, pentru „Adevarul”, psihologul Ionut Ghiugan.

Etimologia acestui termen este legata de un caz real de jaf petrecut la o banca din Stockholm, in care mai multi angajati au fost tinuti ostateci pentru cateva zile, timp in care au ajuns sa se ataseze emotional de raufacatori, carora le-au luat apararea dupa eliberare. Sindromul este insa si mai prezent in violenta domestica, unde victimele ajung sa treaca de partea agresorilor, ca un mecanism defensiv de de supravietuire.

“Acest model de comportament adoptat in situatii extrem de violente (luare de ostatici, rapiri, etc.) sau in relatii interpersonale (in relatii de cuplu, in relatii de familie parinte-copil) are la baza activarea unor mecanisme adaptative care au ca scop supravietuirea individului”, mai spune renumitul psiholog.

Acceptarea violentei se exerseaza in copilarie. La intrebarea cum ajung aceste victime ale violentei domestice sa se identifice cu partenerii care le abuzeaza si le umilesc, raspunsul trebuie cautat in copilaria celei/celui care accepta si tace, la fel cum pornirile violente ale agresorului trebuie cautate tot in anii copilariei.

“Identificarea cu agresorul si perspectiva acestuia, colaborarea in mentinerea contextului traumatic reprezinta un tipar care are la baza atat activarea sistemului biologic de supravietuire, dar si comportamente invatate de individ in istoria lui de viata, in relatie cu principalele figuri de atasament (parintii). Atunci cand un copil se formeaza intr-un mediu lipsit de iubire si sprijin, in care se simte respins si neacceptat, iar principala «metoda educativa» este frica si violenta (fizica si psihica), pentru a supravietui acestui mediu toxic, copilul se adapteaza prin modul in care isi formeaza personalitatea si felul de a gandi. Astfel, copilul accepta si normalizeaza comportamentele abuzive ca facand parte din viata de relatie de zi cu zi si adopta comportamente conformiste si de colaborare cu agresorul parinte”, spune specialistul.

Experientele abuzive din anii copilariei isi pun amprenta asupra personalitatii viitorului adult care preia abuzurile ca forme de iubire si atasament.

“Adultii proveniti din acest mediu familial au o stima de sine scazuta, un sentiment de lipsa de valoare si dezvolta probleme emotionale. Ca adult, atunci cand intra intr-o relatie are aceleasi asteptari ca si in trecut fata de persoana investita emotional si adopta la nivel inconstient aceeasi atitudine si comportament pentru a “supravietui” noii relatii abuzive”, mai spune Ionut Ghiugan.

O fetita care a crescut in teroare psihologica va accepta astfel de atitudini.La fel se poate spune ca un baitel abuzat in copilarie va deveni, cel mai probabil, un partener agresiv. Rolurile nu sunt insa obligatoriu atribuite in acest fel sexelor.

“Majoritatea studiilor in domeniu sprijina ipoteza conform careia cei mai multi barbati agresori au fost supusi in mediul familial in care au crescut unui tratament dur, lipsit de caldura si empatie si multi dintre ei au fost abuzati fizic de proprii parinti. De asemenea, descoperim ca multe dintre femeile abuzate care sunt supuse violentei domestice provin din familii dezorganizate, in care au fost respinse si batute de parinti sau persoanele responsabile de ingrijirea lor. Aceste experiente abuzive timpurii au un rol semnificativ in formarea personalitatii viitorului adult, adult care integreaza in tiparul sau de atasament respingerea si violenta ca parte fireasca a relatiei de iubire si atasament”, explica psihologul.

Dependenta financiara de partenerul agresiv si copiii fac si ele greu de conceput iesirea din relatie, desi, spun psihologii, copiii ar trebui sa fie tocmai un argument in favoarea deciziei de a rupe o relatie bazata pe violenta, nu doar din cauza suferintelor asociate, ci si a riscului micutilor de a deveni, mai tarziu, victime sau agresori.

“In multe cazuri intalnite, femeia abuzata are o situatie de viata complexa si dificila. Factori contextuali precum casatoria si copiii minori in intretinere, dependenta economica fata de partenerul abuzator fac uneori imposibila luarea deciziei de a rupe relatia de abuz si control. In cazul in care victima decide sa puna capat relatiei nefericite, ea are nevoie de sprijin si ajutor din partea persoanelor apropiate, de incredere si implicare a autoritatiilor competente si specialistilor din diverse domenii (avocati, psihologi). Daca femeia abuzata nu este ajutata sa gaseaca resursele necesare pentru a intrerupe relatia cu agresorul, in cazul in care exista copii, aceasta realitate traumatica poate fi transferata mai departe trans-generational propriilor urmasi, acestia urmand sa se plaseze in viitor in rolul de victima sau agresor”, mai spune specialistul.

Din pacate, aceste semnale de alarma trase frecvent de psihologi raman adesea la nivel de teorie, pentru ca in tara noastra inca mai functioneaa mentalitati si metehne potrivit carora bataia e rupta din rai.

“In Romania zilelor noastre, astfel de situatii sunt des intalnite, iar indiferenta si pasivitatea la nivel personal si social contribuie in mod semnificativ la existenta si perpetuarea acestui fenomen extrem de grav pentru viitorul familiei si societatii in care traim”, incheie psihologul Ionut Ghiugan.

Articol publicat în: www.adevarul.ro