Interviul Saptamanii cu Sandu Tabirca

In contextul in care, in Romania, psihologia sportului este considerata, de multe ori, un moft sau o bizarerie, ne propunem sa ne apropiem de valorile autentice ale unui sistem sanatos, in cadrul careia pregatirea mentala a sportivului devine componenta esentiala a obtinerii performantelor sportive. In acest sens am abordat problematica psihologiei sportului de performanta, precum si cea a rolului psihologului sporiv, in cadrul unui club, cu Sandu Tabirca,  coordonator al loturior nationale de juniori si de tineret.

În ce context ai interacționat până acum în cariera de fotbalist și apoi cea de antrenor cu psihologia sportului ?

In trecut, din cate imi amintesc, interactiunea din punctul de vedere al sportivului cu psihologia sportiva a fost strict preluata de antrenor, care a fost un fel de “om orchestra”, el era antrenor-preparator fizic-mentor-motivator, acest aspect psihologic tind sa cred ca tinea cel mai mult de modul in care fiecare reusea sa se motiveze si sa se focuseze pe obiectivele proprii si generale, iar acest lucru decurgea foarte empiric, fara nici o logica sau stiinta. Mai tarziu, mult mai tarziu, la cursurile de antrenori facute in Austria am invatat in teoria antrenamentului despre cei patru factori  TEHNIC-TACTIC-FIZIC- MENTAL. Abia atunci mi s-au aprins cateva beculete, care apoi m-au facut sa interactionez foarte mult cu psihologia sportiva. In acest moment sunt convins ca paramentrul mental este cel mai important factor al antrenamentului, competitiei si nu in ultimul rand al dezvoltarii personale. De accea sustin neconditionat aportul si ajutorul psihologiei sportive ca mijloc indispensabil in creearea unui mediu sanatos de dezvoltare si de performanta.

Care sunt prejudecățile din sistem cu privire la psihologul sportiv?

Ai dreptate! Psihologul sportiv se confrunta cu stereotipuri si prejudecati si cred ca multe dintre aceste prejudecăți și stereotipuri au o cauză similară: incertitudine sau ignoranta. Incertitudine deoarece nu multi fac diferenta exacta dintre psihologi, psihiatri, neurologi sau psihoterapeuti. Ignoranta deoarece la fel de multi nu-si dau seama de beneficiile pe care le poate aduce o astfel de colaborare, pe termen mediu si lung.  Psihologia sportiva este o stiinta care nu mai este un mister; mai degrabă o cameră mare, cu multe intrări diferite, la care este necesar doar să fie gasita cheia potrivită pentru a putea creste performanta.

Ce ar trebui să facă psihologul sportiv pentru a fi înțeles și apoi acceptat de către cei care au prejudecăți față de acesta?

O intrebare grea deoarece oamenii se simt ușor coplesiti de complexitate, mai ales in lumea fotbalului. Prin urmare, argumentele simple ar fi cele mai convingătoare. Sportivilor le este teamă să stea de vorbă cu un psiholog sportiv, pentru a nu fi catalogați drept problematici. Apoi putem vorbi și despre specialiști, care nu au scos materiale suficient de credibile, astfel încât antrenorii să le pună în practică. În România se pune mare accent pe cultura realizării. Pentru noi contează doar victoriile materiale. Trebuie însă știut că poți obține un mare rezultat și totuși să fii un învins în plan personal. Aici trebuie explicat clar rolul psihologiei sportive, care educă sportivul, făcându-l să înțeleagă că nu realizarea sportivă și materială este cea mai importantă, ci cea personală. Succesul începe în mintea fiecaruia. Cuvintele creează realitatea. Incercati permanent sa va convingeti ca psihologia sportiva nu poate fi separata de succes si faptul că aceasta descrie si rezolva situații vechi sau noi, intr-un mod  diferit, insa util.

Ce anume ii diferentiază pe sportivii care fac față la un nivel competitiv ridicat față de cei care nu fac față acestui nivel?

La inceput cred ca ambele categorii de sportivi fac efortul de a crește eficiența lor generală, în toate  domenii de activitate, executarea lor insa nu poate avea succesul dorit deoarece performanța individuală depinde de nivelul cererii și așteptările asociate, care se manifestă fie ca o speranță de succes, fie ca o teama de eșec. Caracteristicile respective ale acestor două emoții determină măsura motivației si a performanței generale, prin urmare aici cunoastem exemplul clasic al sportivului la care „frica de infrangere” este mai mare decat „bucuria de a castiga”. Totodata cred ca aceste variabile sunt dispozitii personale specifice (venite in special din educatie) si care în mare măsură sunt influențate de experiența anterioară, iar acest lucru diferentiaza sportivii care fac față la un nivel competitiv ridicat, de cei care nu fac față acestui nivel.

De ce crezi că unii sportivi fac față presiunii dintr-o competiție? Ce argumente au aceștia pentru a păstra un tonus mental ridicat pe toată durata unui meci sau a unei competiții?

Parerea mea este ca acei sportivi care fac fata presiunii sunt puternici mental (din punct de vedere fizic in ziua de astazi nu mai exista secrete), ei au capacitatea de a se concentra la momentul potrivit, de a se capacita, depunand efortul optim pentru competitia pe care o vede, ca pe o provocare, care poate fi  transformata in succes. Cu cât o persoană este mai  stabilă mental, cu atât mai puțin simte temeri și îndoieli cu privire la obiectiv, chiar si în condiții nefavorabile. Forța mentală stabilizează pregatirea fizică spre performanța, deoarece din punctual meu de vedere nici cea mai bună condiție fizică nu ajuta în cazul în care „capul nu cooperează”.

De ce crezi că unii sportivi nu fac față schimbărilor de antrenori sau s-ar adapta mai greu când se transferă la o altă echipă?

Acesta intrebare are un context mai special, la care noi trebuie sa lucram pentru a deveni mai integrabili intr-un  sistem competitiv, in care interactiunea sociala se bazeaza pe concurenta si cooperare. Acesti doi factori sunt cei mai importanti din punct de vedere al relatiei intrapersonale, paradoxal insa ei se afla la poli diametrali opusi, din punct de vedere a definitiei individuale. Rolul antrenorului, printre altele, este de a creea concurenta intr-un mediu in care cooperarea este decisiva (sport de echipa), de aici necesitatea unei pregatiri foarte bune a antrenorului si mai ales a specialistului, psiholog sportiv, care urmareste si gestioneaza relatiile individuale si de grup. Cred ca acest lucru trebuie mai bine inteles si tratat din punct de vedere al antrenorului si jucatorului si atunci problema adaptarii cu noi persoane si medii va fi mult mai usoara.

Consideri că psihologul sportiv ar putea ajuta doar jucătorii care sunt în ”criză” de formă sau și pe ceilalți jucători?

Nu, sub nici o forma, in nutritie se spune ca atunci cand deja simti nevoia de apa corpul tau este deja dezhidratat…la fel si in cazul aspectului mental, cand deja jucatorul sau jucatorii sunt in „criza” cateodata este prea tarziu si poti rata obiective. Psihologia sportivă implicit antrenamentul mental include practica sistematică și regulată a aptitudinilor psihologice, cu scopul de a imbunatati performantele atletice si de a spori bunăstarea personală. Daca antrenorul constata din timp ca performanta jucatorilor in antrenament nu este cea corespunzatoare are nevoie de specialisti care spijina prin tehnici specifice si comunicare pentru a reduce din timp in mod eficient situatiile de „criza” care pot aparea in situatii de joc evitand un prejudiciu major.

Care crezi că ar fi aportul principal al psihologului sportiv la o echipă de fotbal?

Raspunsul anterior se potriveste si la acesta intrebare…cu  mica completare pe care poate antrenorii nu o aud cu placere. Printre punctele de evaluare ale psihologului sportiv se afla si cele ale antrenorului…cum se comporta, cum comunica, relatiile de grup.

Cum crezi că ar contribui psihologul sportiv în performanța unei echipe de-a-lungul unui campionat? Care crezi că ar fi dinamica de lucru pe săptămână a psihologului sportiv în perioada de cantonament, apoi în perioada precompetițională și în final în cea competițională?

Cred ca in Romania, momentan, nu avem experienta necesara acestei relatii de colaborare in staff. Ar fi necesara o discutie, pe principii, deoarece pentru a copia ceea ce altii deja fac nu este usor. In alte sporturi, nu numai individuale, antrenamentul mental este parte importanta a procesului de invatare, dezvoltare si competitie. In sporturile de echipa mai ales in fotbal american, hochei, baschet, handbal sunt experti care ne pot da sfaturi utile. Cert este ca putem primi raspuns la cateva din intrebarile pe care eu, personal, mi le pun permanent :

Ce rol are anxietatea in raport cu performanța?

Cum isi poate imbunatati jucatorul concentrarea lui?

Cum  poate antrenorul încuraja spiritul de echipă?

De ce jucătorul sau nu poate obține performanțele sale din antrenament în joc?

Care este metoda mentala prin care jucatorii pot fi deveni mai buni din punct de vedere tehnico-tactic?

Cum se mentine echipa motivata dupa victorii sau după înfrângeri amare?

Ce mesaj ai dori sa transmiți psihologilor sportivi din România? Dar fotbaliștilor în legătură cu psihologia sportului?

In primul rand as invita toate partile la o runda de discutii si schimb de experienta. Cred ca dialogul profesional, competent intre oameni este cel mai important instrument de convingere si schimb de experienta. In alta ordine de idei cred ca, momentan, si situatia economica a fotbalului nu este una benefica, insa in ultimii ani, se remarca si la noi o inversare de tendință care să sugereze că jucători, antrenori și oficiali trebuie sa atribuie o mai mare importanță pentru analizarea si formarea factorilor psihologici ai jocului si antrenamentului. Cateva cluburi de liga I si Federatia Romana de Fotbal in Centrele de Excelenta sunt  momentan exemple ca psihologia sportului incet, incet patrunde si lucrează în fotbalul profesionist sau la copii si juniori. Din punct de vedere individual, cunosc jucatori, fara a dori sa-i nominalizez, care au permanent contact cu psihologi sportivi si care prin rezultatele pe care le realizeaza dovedesc ca acest teren fertil poate si trebuie dezvoltat la maxim.