Interviu fara eschive…cu Leonard Doroftei

O discutie cu Leonard Doroftei este o intoarcere in timp, in vremurile de poveste ale sportului romanesc. Multiplul campion la box, castigatorul titlului mondial WBA, la categoria semi-usoara, surprinde prin modestie si carisma. Un tip deschis si direct, exact asa cum era pe vremea cand boxa, in ring, „Mosu” este un model de urmat de catre actuala generatie, aflata in cautarea unui orizont in viata.

Sportul romanesc este intr-un moment de impas. Cum crezi ca ar trebui actionat pentru a resuscita sportul la nivel national?

Pentru a schimba ceva ar trebui ca toata lumea sa fie constienta de faptul ca sportul romanesc e in colaps. Pentru a schimba ceva ar trebui intervenit, prima data la nivelul sportului de masa si la nivelul sportului scolar. Ar trebui ca factorii de decizie sa inteleaga faptul ca tot mai multi copii se indeparteaza de sport, sunt tot mai preocupati de alte aspecte care ii impiedica sa aiba o viata sanatoasa. Ideea de a face sport trebuie sa porneasca de la premisa ca sportul te educa si iti ofera sansa de a fi sanatos. Mai departe, daca acei copii ajung sa faca si pasul spre performanta, ar fi minunat. Sportul scolar poate fi o solutie pentru a creste masa practicantilor de sport si astfel sa avem de unde selecta viitori campioni. Iar pe acesti viitori campioni nu ii selectam din randul premiantilor la scoala, ci din randul celor care nu exceleaza, din diverse motive. Asa, daca tot nu au ales drumul scolii, macar, facand sport de performanta, ii ajuti sa isi gasesca un drum in viata.

Un al doilea demers ar fi sa se intervina la nivelul formarii antrenorilor. Ei sunt cei care pregatesc campionii de maine. Este dureros sa vezi cum azi sunt antrenori care folosesc aceleasi metode de antrenament, ca acum 20-30 de ani. Ar trebui sa devina profesionisti. Majoritatea antrenorilor muncesc doar pentru a-si asigura ziua de azi, fara a se gandi la viitor. Multi formeaza sportivi doar pentru a ajunge sa poarte la gat o medalie de campion national, iar cand ajung in competitie cu cei de afara, clacheaza. De ce? Pentru ca ne lipsesc profesionistii, oamenii care sa dea totul pentru performanta! Sportul romanesc are nevoie de o insanatosire profunda si apoi vor veni si performantele. Ar trebui sa ne gandim la viitor, nu la prezent.

Un ultim pas pentru a reveni in elita sportului, cred eu, ar fi sa organizam cat mai multe competitii. Doar asa mentinem treaza motivatia copiilor pentru sport, interesul publicului sau al investitorilor.

Ca tot ai adus in discutie problema diferentei de mentalitate si preocupare dintre generatii, dincolo de implicatiile la nivelul performantelor sportive, lipsa practicarii sportului, in cazul noii generatii, este si o problema cu profunde implicatii sociale. Azi, tot mai multi tineri refuza sportul in favoarea tabletei. Cum crezi ca ii putem atrage catre sport?

Ar fi bine sa inteleaga faptul ca lipsa sportului in viata lor va duce la cresterea unei generatii bolnave. In ceea ce ne priveste, ar trebui sa le oferim modele. Sa regaseasca in cei care reusesc un model pe care sa il urmeze, sa ii priveasca cu admiratie pe campioni si sa isi propuna sa ajunga si ei acolo. Sa inteleaga faptul ca atunci cand ajungi campion poti sa ai tot. Eu unul, personal ma simt implinit si ca sportiv si ca om. Generatia tanara ar trebui sa isi schimbe viziunea, chiar daca, sunt constient ca traim alte vremuri. Ar trebui sa se gandeasca mai putin la bani, telefoane, tablete si sa inteleaga ca pe toate astea le poti avea daca muncesti, cu ambitie si pasiune. Eu mereu am pus suflet. Abia asteptam sa ajung la sala, sa dau totul si n-am considerat nicio clipa ca fac sacrificii, ba din contra, totul era un motiv de bucurie.

Daca ar fi sa compari campionii de azi cu cei ai generatiilor trecute si ma refer aici la Nadia, Gica Hagi, Camelia Potec, Gabi Szabo, Patzaichin, Ilie Nastase si multi altii, parca si la acest capitol observam diferente…

Care campioni de azi? Mai este Simona Halep si…cam atat. Desi ea inca nu a castigat un titlu de grand slam, dar este acolo sus, munceste si reprezinta tara cu mandrie. Stii care este diferenta? Noi am fost modesti inainte de a ajunge sus si am ramas la fel si dupa ce am reusit sa realizam ceva.

Cum ai inceput boxul? E adevarat ca initial ai incercat gimnastica si te-ai orientat catre box in urma unei batai primite de la Octavian Bellu? 🙂

( Rade! 🙂 ) O sa razi, dar chiar dupa o bataie am inceput boxul, dar fara nicio legatura cu Octavian Bellu 🙂 Eram pe strada, aveam 14 ani si cineva a vrut sa imi fure teava cu cornete! ( Pentru generatia extrem de tanara, teava cu cornete era un joc de cartier, practicat in aer liber, ce azi nu se regaseste pe nicio aplicatie. Intrebati-va parintii! 🙂 ). M-am enervat si am inceput sa-l „incarc”. Cineva m-a vazut cum il loveam pe ala si m-a intrebat, dupa ce l-am batut, daca nu vreau sa practic boxul. Asa am inceput.

Cum era boxul acum 30 de ani?

Din pacate, ca acum! Nu s-a schimbat mai nimic! Azi, daca te duci intr-o sala de box vei vedea aceleasi lucruri pe care le faceau pe vremea mea.

Care este secretul reusitei in viata?

Sa fii preocupat de tot ceea ce faci, sa crezi in ceea ce faci, sa pui pasiune in tot, sa iti placa si sa iti propui mereu sa iti depasesti limitele.

Dupa mine increderea este unul din atributele esentiale ale reusitei in viata, deci si in sport. Cum ii putem face pe tinerii sportivi sa devina mai increzatori in fortele proprii?

Asa este, dar stii cum e cu increderea asta? Toti vor sa fie curajosi, dar cati fac totul pentru a ajunge sus? Increderea ti-o da antrenamentul, ambitia, munca, efortul, placerea de a face ceea ce faci, dorinta de a ajunge cineva in viata. Cand vrei sa pacalesti nu ai cum sa devii curajos.

Cum este durerea?

Durerea? Nu exista! Cand intram in ring, eram in transa, nu simteam nimic, voiam doar sa castig, sa fiu mai bun ca adversaul meu, sa il bat si sa ma bucur de fiecare meci.

Care este cel mai mare regret? Daca ai avea o bagheta magica, ce ai schimba in viata ta?
Mmmmm…singurul regret este ca nu am cucerit aurul olimpic, desi am fost aproape, am participat la doua olimpiade, in ’92 si ’96, am urcat pe podium, dar parca aurul nu se compara cu nimic.

Ai colaborat vreodata cu un psiholog sportiv? In ce masura te-a ajutat?

Da! La profesionisti am avut mereu in preajma mea un psiholog. M-a ajutat sa invat sa imi reglez emotiile,  sa comunic cu ceilalti, sa spun ceea ce imi doresc si sa obtin ceea ce imi propun.

In Romania, spre deosebire de lumea buna a sportului, psihologia sportului este un domeniu oarecum strain atat publicului larg, cat si factorilor de decizie implicati in sportul de performanta. Cum crezi ca putem schimba perceptia oamenilor privind rolul psihologului in sport?

Doar psihologia sportului este in urma? Din pacate, suntem mult in urma cu multe: metode de antrenament, conditii materiale, motivatie, profesionalism. Ar trebui ca voi psihologii sa va implicati in promovarea nevoii de psiholog in sport, dar pe de alta parte, oamenii din sport, ar trebui sa intelega ca am ajuns jos de tot si ca trebuie sa schimbam ceva. Daca vrem sa ajungem ca „afara”, trebuie sa facem ca „afara”, or daca privesti la ce se intampla afara iti dai seama ca avem multe de pus la punct. Psihologia este una dintre conditiile performantei „afara”. In Canada, de exemplu, nu se sta cate 6 luni in cantonament inaintea competitiilor majore. Sportivul se pregateste la clubul lui, este responsabilizat si cu 40-50 de zile inaintea debutului competitiei se face o selectie la nivel national, in urma careia sunt retinuti cei mai buni, doar pe criterii valorice. Acolo, in selectia sportivilor sunt implicati inclusiv psihologi, pentru ca vor sa aiba garantia ca cei selectati sunt cu adevarat cei mai buni si ca pot reprezenta tara pentru a face performanta.

Ca tot a venit vorba, care este diferenta de mentalitate intre sportivul roman si cel de „afara”?
E foarte simplu: cel de „afara” se pregateste cu gandul doar la performanta, este antrenat doar pentru a deveni campion, in schimb, la noi, sportivul pacaleste, se antreneaza cu jumatati de masura, pentru a justifica salariul de la club, iar antrenorul se face ca il antreneaza pentru ca nu se gandeste la viitor ci doar la ziua de azi. Azi, daca te duci la un meci de box si stai langa ring nu auzi decat ” Hai, da-i! Omoara-l! Rupe-i capul”. Nimic despre tactica, strategie, indicatii concrete, din pacate. Daca atat sportivii, dar mai ales antrenorii, ar face totul la modul profesionist, s-ar pregati azi pentru a fi mai buni ca ieri si maine pentru a fi mai buni ca azi, sunt convins ca am avea performante. Romania nu duce lipsa de talent, are nevoie doar de munca si seriozitate. Suntem buni aici, pe plan local, iar cand mergem afara ne bat toti. Ai vazut ce a facut Romania la Campionatul European de fotbal?

DA! Cum iti explici?

Pai ar fi doua explicatii: ori selectia a fost facuta dupa alte criterii decat valorice, ori antrenorul a vazut altceva decat am vazut noi si ar trebui respectat, numai ca noi am vazut o echipa fara nicio idee de joc, cazuta fizic si modesta din punct de vedere mental. A aratat asa cum arata acum cam tot sportul romanesc.

Mai putin handbalul…

Da, corect! In rest, gandeste-te ca ne-a batut Albania. Cam la fel e si in box. Moldova a ajuns sa fie peste noi si cand ma gandesc ca pe vremea mea, boxerii din Republica Moldova se rugau de noi sa-i primim si pe ei la antrenamente sau in cantonament…

In ce stare se regaseste sportul prahovean?

Pana de curand, bine, ne descurcam. Au aparut insa schimbari la nivel politic si se pare ca vor sa intrerupa finantarea catre CSM. Uite, de exemplu, fetele de la handbal s-au calificat pentru prima data in istoria clubului in cupele europene si in loc sa incurajam performanta si sa aducem publicul la sala, intrerupem finantarea. Tie ti se pare normal?

Despre fenomenul dopajului din sportul romanesc ce parere ai?

Mmmmm…nu sunt de acord, sunt de condamnat cei care fac asta. Nu este valabil doar pentru sportul romanesc, se intampla si „afara”, pentru ca sportivii nu mai au rabdare sa creasca, vor sa isi doboare limitele, nu pe cale naturala, prin munca, seriozitate si ambitie. Este rusinos sa ajungi sa faci asa ceva!

Daca ar fi sa te caracterizezi in 3 cuvinte, care ar fi acelea?

Ambitios, implicat si sociabil. Iubesc oamenii, imi place sa glumesc, sa simt ca traiesc printre ei! D-asta am si revenit in Romania.

Pune-ti o dorinta si spune-ne-o!

Sa pregatesc si sa scot un campion olimpic.

Material realizat de Psiholog sportiv Andreas Hniatiuc

 

– See more at: https://www.psihologiasportului.ro/interviu-fara-eschive-cu-leonard-doroftei/#sthash.CTYoAZp0.IVWDL88c.dpuf