Mentalitati si atitudini fotbalistice autohtone
1De cele mai multe ori adulat, admirat sau chiar invidiat pentru conditia materiala sau statutul social, fotbalistul roman al vremurilor prezente se indeparteaza tot mai tare de modelele de performanta autentice.
Azi despre fotbalist… generatia 2012
Priveste mai mult la televizor decat munceste pe teren si asta nu din dorinta de a performa si de a isi insusi anumite modele de succes, ci pentru a descoperi ce lookuri sau tatuaje mai adopta marii fotbalisti, ce masini rup soselele de afara, ce femei le pot cadea in mreje doar pentru simplul statut de fotbalist. A dobandi statutul de fotbalist, in perceptia multora este ca si cum ai avea dreptul constitutional de a vota sau de a avea buletin. Ele vin de la sine, fara a face nimic!
Mereu in cautarea de senzational, mereu capricios si greu abordabil, suspicios si cu un simt critic la adresa altora extrem de bine dezvoltat, fotbalistul roman se multumeste cu putin si tocmai de aceea obtine si mai putin! Locul 52 in lume nu este decat o consecinta, nu o intamplare! Mereu orientat spre a culege ce altii de afara lasa in urma, mereu avid dupa popularitate prin orice mijloace, prefera sa se multumeasca cu putin, traind momentul si nu proiectul. Si cat de inselatoare este capcana pe care cei mai multi si-o tes singuri, sperand la o ascensiune rapida si facila!!? Si totusi, nimic despre munca? Despre sacrificii? Despre devotament? Despre aspiratii? Este greu de abordat astfel de concepte, cata vreme ele nu pot fi etalate, admirate sau tatuate!
Prin 2005 dupa un meci al nationalei de tineret Romaniei contra Olandei, incheiat cu victoria Romaniei cu 2-0, unul dintre protagonistii acelei victorii, declara plin de frustrare:
“Slabuti rau olandezii astia, mai mult umflati de presa si plini de ei. Van Persie ala cel putin, e o pacaleala!”
Deduceam, plin de speranta, ca fotbalistii romani de la acea vreme, vor fi cei care vor aduce o noua serie de succese care vor scoate iar lumea in strada, iar Olanda, ne va lua locul in urna a treia sau a patra valorica. Nimic mai fals!
In 2012, acelasi fotbalist roman, ajuns la varsta maturitatii, era invitat la una din emisiunile sportive desfasurate pe durata Campionatului European avand sarcina de a comenta prestatia jucatorilor din partita Germania-Olanda. Ce sfidare a adresa logicii! Minutul ’73, marcheaza pentru Olanda, nimeni altul decat anonimul si supralicitatul din 2005, Robin Van Persie, in timp ce fotbalistul nostru butona telecomanda in cautarea unui nou subiect de analiza. Ce ironie!
Foarte bine zis si, din pacate, e adevarat. Purtasem recent cu tata o discutie despre fotbal, m-a intrebat de ce tin cu Liverpool si nu cu vreo echipa din Romania, si de acolo a pornit totul. Peste tot in lume sunt tineri talentati, dar teribilisti, dar parca nicaieri ca la noi. Probabil si situatia noastra financiara si faptul ca, de cele mai multe ori, pustii care viseaza la fotbal nu mai au timp sa viseze si la carti, ii determina pe baietii nostri talentati sa se lase tentati de partea asta opulenta a vietii de fotbalist. Ii mai spuneam lui tata si ca in Romania nu ma simt in siguranta pe un stadion. El mi-a raspuns razand „Da’ in Anglia crezi ca aia-s mai putini nebuni?”. Nu, nebuni sunt peste tot, dar parca am mai multa incredere cand stiu ca nu ma pot trezi cu o torta in buzunar, cand stiu ca pe stadion la ei steagurile nu sunt vazute ca arme periculoase (lucru care s-a intamplat exact invers la noi, la Romania – Uruguay) samd. Ma intreb ce reactie ar avea suporterii romani la asa ceva: https://www.youtube.com/watch?v=aQ1BodACZkQ Oare l-ar felicita, sau l-ar fluiera pe Fowler, daca ar juca la o echipa din tara? :-))