Tulburarea de Personalitate Paranoida

“ Sa fii suspicios nu este un defect. Sa fii suspicios tot timpul fara a ajunge la o concluzie este insa un defect.”

Exista persoane suspicioase care au tendinta constanta de a pune sub semnul intrebarii intentiile si actiunile celorlalti. Astfel de o oamenii au indoieli nejustificate cu privire la loialitatea sau credibilitatea prietenilor, colegilor de munca sau partenerilor de afaceri. Sunt preocupate de fidelitatea sotiei/sotului sau partenerului sexual si cauta constant dovezi  care sa confirme aceste scenarii. Modul particular in care interpreteaza comportamentul celorlalti sau realitatea, intoleranta fata de frustrare sau critica determina aceasta personalitate sa reactioneaza furios, sa poarte ranchiuna in mod constant, sa insulte sau sa trateaza cu dispret chiar si persoanele apropiate. Aceste trasaturi psihologice sunt caracteristice tulburarii de personalitate paranoida.

Scurt istoric. Termenul de paranoia apare folosit inca din atichitatea (gr.para=alaturi, nous=minte, ratiune) pentru a desemna o boala mintala severa. Aceasta acceptiune a fost pastrata pana in 1912 cand Kraepelin, delimiteaza paranoia (boala pihica majora carcaterizata clinic prin delir cronic sistematizat) de personalitata paranoida, care este o faza premorbida a psihozei paranoide.

Tulburarea de personalitate paranoida se caracterizeaza prin triada comportamentala ilustrata de: suspiciozitate, neincredere si interpretativitate.

• Suspiciozitate exagerata fata de persoanele din grupul familial sau profesional, referitoare la intentile reale ale acestora. Astfel, comportamentele, actiunile sau atitudinile celor din jur sunt percepute si interpretate in mod distorsionat, ca fiind bazate pe interese ascunse, lipsite de autenticitate sau rau voitoare.
• Neincrederea generalizata in raport cu evenimente, fapte sau intentii manifestate de ceilalti. Persoana este rezervata, are tendinta de a pune sub semnul intrebarii motivatia acestora si manifesta tendinta constanta de a verifica autenticitatea faptelor relatate. O astfel de atitudine este perceputa ca jignitoare, ofensatoare de catre cei din jur si in multe situatii naste relatii de opozitie si conflict, afectand increderea celor cu care interactioneaza in plan social.
• Interpretativitate. In spatele celor relatate  de ceilalti, personalitatea paranoida vede interese ascunse, actiuni menite sa-i lezeze statutul sau social sau profesional. In  fata acestor “actiuni ostile” reactioneaza disproportionat si surprizator pentru cei din jur, care nu inteleg motivatia care sta in spatele acestor comportamente.

Pe langa aceste elemente cheie care particularizeza modul de gandire si comportament, tulburarea de personalitate paranoida prezinta si alte trasaturi psihologice importante:

• Tendinta spre putere, succes si valorizare. Persoana cu aceasta tulburare este perceputa ca un individ care stie ce vrea, foarte motivat spre reusita si succes. Acest aspect este in mod obisnuit pozitiv si de dorit in functionarea noastra, dar in cazul de fata ceea ce face ca aceasta caracteristica sa devina nociva este fanatismul si lipsa de scrupule pe care personalitaea paranoica o manifesta pentru a-si atinge obiectivele personale. Avand ca tinta puterea si ascensiunea, este dispus sa adopte orice mijloc  pentru a realiza acest obiectiv, iar persoanele care ii stau in cale devin tinte si sunt inlaturate.
• Dificultati de relationare si de integrare in grupul familial si socio-profesional. Trasaturile psihologice enumerate mai sus cantaresc greu atunci cand vine vorba de relationare si adaptare la grup. Tendinta spre putere, suspiciozitatea si neincrederea sunt aspecte care in general sunt privite negativ, iar grupul manifesta o atitudine de respingere si evitare. Din pacate, astfel de comportamente ale celorlalti nu fac decat sa intareasca cercul vicios al respingerii, personalitatea paranoica privind astfel reactiile celor din jur ca o “dovada”  de necontestat a faptului  ca ceilalti comploteaza impotriva lui si au o agenda ascunsa.  Apare astfel asa numita “auto-profetie” numita de psihologi determinismul reciproc. Ca reactie de raspuns persoanlitatea paranoida se izoleaza si mai mult, iar aceasta retragere sociala perturba un lucru esential: feed-back-ul social. In  lipsa experientei de relationare, propriile viziuni sunt consolidate in detrimentul comportamentele pro sociale.

Debutul. Tulburarea de personalitate paranoica se poate evidentia inca din copilarie si adolescenta prin manifestari legate de singuratate si izolare, relatii afective superficiale cu familia, anxietate sociala, rezultate scolare slabe, hipersensibilitate. Acesti copii si adolescenti pot parea „ciudati” sau excentrici si atrag atentia celor din jur prin acest comportament.

 Cauzele. Cauza exacta a tulburarii de personalitate paranoida nu este clar cunoscuta, dar se presupune ca exista o combinatie de factori biologici, psihologici si sociali care stau la baza acestei tulburari. Faptul ca tulburarea de personalitate paranoida este mai frecventa la persoanele care au rude apropiate cu schizofrenie, sugereaza o legatura genetica intre cele doua afectiuni. Experientele din copilarie, inclusiv traumele fizice sau emotionale pot reprezenta cauze cu rol important in dezvoltarea acestei afectiuni.

Legaturi si asemanari

Tulburarea de personalitate schizoida este caracterizata prin retragere sociala. Cu toate acestea, persoanele cu aceasta tulburare sunt indiferente fata de ceilalti oameni, nedorind contact interpersonal, mai degraba decat sa fie suspicioase sau ostile, ca in situatia tulburarii de personalitate paranoida.

Tulburarea de personalitate schizotipala. Aceasta afectiune se caracterizeaza printr-un grad de suspiciune fata de alte persoane, dar implica, de asemenea ciudatenii distincte, bizarerii comportametale si in sfera gandirii, cu totul diferite de cele observate la tulburarea de personalitate paranoida.

Tulburarea de personalitate evitanta. Ca si tulburare de personalitate paranoida, tulburarea de personalitate evitanta este caracterizata de un grad de neincredere in alte persoane si de retragere sociala , diferenta fiind insa ca persoana evitanta este mult mai putin orientata pentru a vedea rea-vointa la alte persoane. Problema lor este ca le lipseste increderea si credinta ca se vor descurca in mod inadecvat in situatii sociale.

Tulburarea de personalitate narcisica. Tulburarea de personalitate narcisica este caracterizata de un sentiment exagerat de valorizare a propriei persoane si grandoare. In general, exista o preocupare pentru situatiile in care este valorizata si manifesta o nevoia de lauda, dar nu manifesta suspiciune privind  intentile altora.

Tulburare de personalitate antisociala. Caracteristica cheie a tulburarii de personalitate antisociala este incalcarea repetata a drepturilor altora. Persoanele cu tulburare de personalitate paranoica pot face rau altora, dar ca rezultat a ceea ce ei considera razbunare sau un atac preventiv de aparare.

Tulburarea de personalitate borderline. Persoanele cu tulburare de personalitate borderline pot dezvolta idei paranoice in situatii de stres intens si furie, dar spre deosebire de tulburarea de personalitate paranoida, acestea nu sunt caracteristici de durata.

Psihoterapia. In general, personalitatea paranoida nu solicita sprijin si nu apeleaza la ajutorul unui psiholog, din simplu motiv ca nu constientizeaza natura problemelor sale. Din perspectiva ei, conflictul este in exterior, “ceilalti oameni” sunt sursa tuturor problemelor, iar pentru a depasi orice impas, solutia este legata de schimbarea acestora. In multe cazuri aceasta personalitate vine “adusa” de partenerul de cuplu sau familie care se afla la limita suportabilitatii privind comportamentele si reactiile acesteia. In situatia tulburarii de personalitate paranoida, psihoterapia este un proces de lunga durata.

Principalul obstacol este legat de dificultatea stabilirii unei relatii terapeutice pozitive, bazata pe incredere si  comunicarea deschisa. Plecand de la trasaturile clinice descrise mai sus, aceasta personalitate manifesta neincredere, suspiciune si interpreteaza ca ostile comportamentele si actiunile specialistului.

Obiectivele terapeutice sunt menite sa ajute clientul in urmatoarele directii, pentru a realiza schimbarea in bine:

–          Sa recunoasca si  sa accepte propriile sentimente de vulnerabilitate

–          Sa dezvolte o noua perspectiva asupra relatiilor interumane, bazata pe incredere si sprijin reciproc

–          Sa comunice conflictele, sa le verbalizeze si sa nu mai urmeze stategii comportamentale contraproductive (ostilitate, intimidare, etc.)

Psiholog Ionut Ghiugan