Bulimie sau Anorexie?

„Am o gravă problemă cu mine însămi. Adică nu sunt mulţumită deloc de felul cum arăt. Nu îmi dau seama dacă sunt anorexică, deşi am slăbit cam 10 kilograme. În ultima vreme o dau spre bulimie, că să zic aşa, deşi nu mai vomit. Am vomitat numai de 2 ori pentru că m-am simţit oribil după ce am mâncat mult. Mă urăsc şi nu mai spun nimănui ce simţ de ceva vreme. În primul rând am crezut că am scăpat de problemă asta. A fost că o pauză între anorexie şi bulimie. Dar acum nu mă pot stăpâni să nu mănânc. Nu sunt disperată şi nici nebună, doar tristă. Mă doare sufletul când îmi amintesc de cum eram în trecut. Fără nicio grijă. Mi-e atât de frică de faptul că mă voi îngrăşa,încât nici nu ştiu ce să mai fac. Va rog daţi-mi sfaturi!”

Ce sunt Tulburările Alimentare?

Anorexia nervoasă şi bulimia nervoasă fac parte din categoria tulburărilor legate de alimentaţie. Aceste tulburări, implică comportamente alimentare extreme.

În cazul anorexiei este vorba de o dietă rigidă, autoînfometare, precum şi refuzul de a-şi menţine greutatea corporală minimă, la un anumit nivel apropiat de cel normal.

Bulimia presupune existenţa unor episoade repetate de mâncat excesiv, urmate de metode de eliminare a mâncării din organism şi de prevenire a posibilei îngrăşări. (vărsături autoprovocate, uz de laxative şi de diuretice, exerciţii fizice intense, etc.)

Deşi cele două tulburări de alimentaţie sunt foarte similare, persoanele cu anorexie sunt de obicei foarte subţiri şi slabe, subponderale, în timp ce cei cu bulimie pot avea o greutate normală sau pot fi supraponderali.

Cum ne percepem propriul corp?

Imaginea propriului corp este o percepţie socială. Pe bază acestei percepţii, fiecare din noi ne dezvoltăm o anumită imagine de sine. În cazul acestor tulburări, imaginea este una negativă, iar în centru acestei proiecţii se află frica, teamă de a fi evaluat negativ, de a fi respins. În această situaţie, oamenii folosesc alimentele şi mâncatul, pentru a comunica simbolic sentimentele lor faţă de anumite persoane sau situaţii de viaţă.

O persoană anorexică, fiind atât de precupată de mâncare, corp şi exerciţii fizice, nu se mai poate concentra asupra proprilor sentimente. Acest sistem de negare o protejează de responsabilitatea de a face faţă solicitărilor vieţii de zi cu zi.

În cazul bulimicilor, teama de a se îngrăşa şi aparenta lipsă de control a impulsurilor, le creează sentimente de neajutorare, vină, ruşine, inadecvare, iar aceste sentimente negative, erodează progresiv, relaţiile intime şi sociale.

Care sunt cauzele?
În literatura de specialitate există numeroase clasificări de factori, care pot fi cauza acestor situaţii problematice, însă cei mai semnificativi sunt:

• Factori culturali

Mesajele transmise de mass-media, promovează excesiv un anumit etalon de frumuseţe feminină: femeia extrem de slabă. Vedetele, manechinele, femeile de succes, fac eforturi considerabile, pentru a-şi menţine greutatea anormal de mică. Astfel de mesaje sunt percepute încă de la vârste foarte mici (precuparea faţă de greutate şi imaginea corporală apăr şi la fetiţe de 5 ani) şi contribuie la distorsionarea imaginii corporale şi apariţia sentimentelor negative faţă de propriul corp.

• Factorii psihologici

Factori psihologici sunt consideraţi, cei mai importanţi în declanşarea şi menţinerea acestor tulburări. Iată câţiva dintre ei:

1. Revolta împotrivă autorităţii materne

Autoritatea maternă este de ordin afectiv şi este legată de dragostea mamei şi modul în care această s-a manifestat în copilărie. În aceste situaţie, avem următorul scenariu de viaţă: o fetiţă ascultătoare, conformistă, aflată în permaneţă sub controlul mamei. Ea încearcă din răsputeri, să se ridice la pretenţiile, nevoile şi dorinţele acesteia. Din această perspectivă, problema ta poate fi văzută, că un fel de declaraţie de independenţa faţă de modelul matern, care nu poate fi susţinută la nivel mental şi este transferată în plan fizic, somatic, asupra propriului tău corp. Tulburarea este un fel de „greva a foamei”, în care mesajul transmis autorităţii materne este foarte clar: „Ajunge! M-am săturat, nu m-ai pot să-ţi ofer ceea ce tu îţi doreşti de la mine. Dragostea ta ar trebui să mă hrănească, nu să mă omoare. Felul în care îmi arăţi iubirea, nu face decât să mă oblige să fiu ceea ce nu sunt. Iubirea ta nu este harnitoare, este nociva, toxică!”Aceast declartie de indepententa, în această formă, produce o ruptură interioară, un conflict emoţional puternic.

2. Teama de sexualitate
Un alt scenariu de viaţă, este cel al unei tinere, care se teme de sexualitate. În perioadă adolescenţei, modificariile sexuale specifice vârstei, sunt rejectate şi percepute cu dezgust, ruşine şi teamă. Motivul profund, nu este încercarea de a rămâne într-o etapă anterioară, de a se opune schimbării, ci de a nu semăna cu mamă, de a nu urmă modelul acesteia. La bază pot stă resentimentele faţă de mamă, fie perceperea acesteia că find o victimă a rolului sexual feminin. Tânără se delimitează de roulul sexual feminin, de satutul de femeie, al cărei reprezentat de seamă este mamă, cu toate consecinţele negative, care decurg de aici.

3. Stima de sine scăzută
Un alt scenariu de viaţă, pe care îl putem regăsi la această tulburare, este următorul: o fetiţă care are probleme cu kilogramele în plus, o adolescentă „ plinuta”, de care colegii de clasă râd, care nu are prieteni apropiaţi şi care a suferit din acest motiv. Kilogramele în plus, au împiedicat-o să stabilească relaţii, să fie valorizata şi acceptată de cei din jur. Tânără din prezent, va avea standarde de perfecţiune înalte, legate de imaginea corporală, de felul în care trebuie să arate. Toată atenţia şi eforturiile ei se vor îndrepta în această direcţie, iar principala teamă, nucleul central al fricii, este să nu piardă controlul, să nu redevină aceea fetiţa „plinuţă„ care nu putea să ofere şi să primească iubirea celor din jur.

Indiferent dacă avem în vedere aceste cauze sau există altele, specialiştii sunt de acord că, în toate scenariile de viaţă care conduc spre o astfel de tulburare, există o idee centrală: nevoia de schimbare, de respinge vechiului sistem (de valori, norme, relaţii) în care a trăit persoană respectivă.

Riscurile Anorexiei
Toate tulburariile de alimentaţie, pot afecta ireversibil o persoană şi chiar pot pune în pericol viaţă acesteia, chiar şi în cazul persoanelor care nu sunt subponderale. Sănătatea dumneavoastră poate fi în pericol, aşa că este foarte importantă o evaluare medicală iniţială. În cazul în care evaluarea, indică probleme de sănătate, acestea ar trebui să aibă prioritate în tratament. Pot apărea probleme medicale grave, boli de inimă, pierdere de masă osoasă, infertilitate şi leziuni renale.Efecte conexe depresia sevara, comportamentul suicidar, pot avea de asemenea consecinţe grave.
Cum depăşim această perioadă din viaţă?
Înainte de a primi sprijin, cel mai important lucru este să aveţi o imagine clară, cât mai completă a problemei cu care va confruntaţi. O astfel de tulburare alimentară, care nu este diagnosticată corect şi tratată poate fi cu greu depăşită. În funcţie de particularitatiile individuale şi gradul de severitate a tulburării, tratamentul trebuie să abordeze atât aspectele fizice (nevoile medicale sau nutriţionale) dar şi cele de ordin psihologic. Din această perspectivă, un program de tratament eficient abordează mai mult decât simptomele şi obiceiurile alimentare distructive, ci trebuie să abordeze şi cauzele fundamentale ale problemei care declanşează emoţiile, frică, tristeţea şi autoculpabilizarea.

Psihoterapia este crucială pentru tratarea anorexiei şi bulimiei. Există multe modalităţi şi metode, prin care un psihoterapeut poate aborda această tulburare. În cadrul şedinţelor de terapie vor fi abordate sentimentele de ruşine şi izolare, dar şi gândurile negative, neraliste.
Unul din obiectivele principale, va fi conştientizarea modului în care produsele alimentare sunt folosite pentru a controla şi a face faţă propriilor emoţii. Psihoterapeutul, va va ajută să recunoaşteţi aceste mecanisme de apărare ineficienţe şi să identificaţi modalităţi sănătoase de a le combate. De asemenea, psihoterapia oferă noi perspective asupra problemelor care stau la bază tulburării de alimentaţie, creşte stimă de şine şi oferă modalităţi sănătoase de a răspunde la stres şi durerea emoţională. Psihopterapia de familie este, de asemenea, eficientă pentru a face faţă impactului pe care această tulburare îl are în întreagă familie şi pentru a oferi suportul necesar din partea celor ap

În concluzie:
Anorexia şi bulimia îţi spun că niciodată nu vei fi fericit/ă, decât dacă vei pierde din greutate. Îţi vor spune că fericirea se măsoară în kilograme minus şi în felul în care arăţi. Dar fericirea şi respectul de şine, vin din altă parte. Vin din felul în care te accepţi şi te preţuieşti pentru ceea ce eşti cu adevărat: o persoană care are alternative, care poate comunică util şi sănătos cu cei din jur, o persoană care poate să ofere şi să primească iubirea celorlaţi oameni.

Psiholog Ionut Ghiugan