Fratele lui Ionut, baiatul ucis de maidanezi in Capitala, a povestit cum i-au sfasiat cainii fratele – Libertatea
2Internat în ultimele cinci zile la Spitalul “Alexandru Obregia” din Capitală, la secţia de Psihiatrie, Andrei, fratele mai mare al puştiului de numai patru anişori care a fost mâncat de viu de câinii vagabonzi, şi-a deschis sufletul în faţa doctorilor şi a povestit cu lux de amănunte cum s-a desfăşurat moartea violentă a lui Ionuţ, chiar sub ochii săi. Pentru că băiatul are nevoie de ajutor specializat, medicii le-au recomandat părinţilor să meargă cu el la un psihoterapeut. În caz contrar, copilul riscă să rămână marcat pe viaţă!
Andrei le-a spus medicilor, pas cu pas, cum s-a întâmplat totul. “A povestit că patru câini au atacat, că a văzut cum trag de hainele lui Ionuţ şi, la un moment dat, l-au dus în boscheţi”, a declarat Rodica Năstase, purtătoarea de cuvânt a spitalului. Mult timp de aici încolo, copilul va avea nevoie de asistenţă de specialitate, astfel că medicii care l-au tratat i-au recomandat familiei micuţului să se adreseze organizaţiei “Salvaţi copiii”, unde va beneficia, în continuare gratuit, de sprijinul unor psihoterapeuţi.
Ar putea avea cosmaruri
Care ar trebui să fie rolul specialiştilor în această tragedie a explicat pentru Libertatea psihologul Ionuţ Ghiugan. Conform acestuia, faptul că Andrei a văzut tot ceea ce a păţit fratele său l-ar putea afecta atât de tare, încât acesta ar putea avea mai târziu inclusiv probleme comportamentale. “Copilul poate retrăi în plan emoţional trauma la care a fost supus – amintirile legate de scena în care a avut loc moartea fratelui, coşmaruri – iar pentru a încerca să scape de ele, va încerca să se izoleze, să evite contactul cu persoanele sau locurile care-i reamintesc de tragedia suferită. Se recomandă familiei să-i ofere celui mic un climat de siguranţă şi suportul afectiv, absolut necesare. De asemenea, în acest moment e vital să se evite expunerea lui la situaţii care ar readuce în prezent şocul pe care l-a trăit. În aceste condiţii, băiatul poate trece cu bine peste traumă. În caz contrar, riscă să rămână afectat toată viaţa”, a încheiat psihologul.
ARTICOL POSTAT DE: Dan Băcan, Mihaela Barbu
Nu a zis nimeni sa-i chinuie sau sa faca din asta o fala pe youtube.Eu sunt de acord cu eutanasierea lor.In special al celor care prezinta pericol si sunt in haita.
si daca a povestit amanuntit cum a fost fratele lui ucis de catre caini, cum de nimeni nu a aflat acest lucru, cum de lumea inca se intreaba cum a fost posibil asa ceva? De ce nimeni nu stie cum au ajuns copii acolo si cum s -au intamplat cu adevarat lucrurile?