Si robotii plang

„Robotul Rx24c11 se trezi in fiecare dimineata asa cum o facea de 3 ani, in coate, de cand a fost luat de familia Rootingen. La ora 7 fix i s-a resetat cipul, s-a bootat si a devenit constient de ceea ce se intampla in jurul lui… e ca si cum de parca ar fi programat de catre cineva la ora fixa.
A inceput fara niciun fel de emotii sa isi faca programul de dimineata ca orice om care se respecta. Doar ca ceea ce uita Rx24c11 este ca el nu era om. Asta nu il impiedica insa sa se considere unul, si inca unul respectabil.
El stia foarte clar care este programul zilei: mentenanta de dimineata – ulei, curatarea memoriei etc dupa care, vine partea de updatare a memoriei. O facea cu constiinciozitate in fiecare dimineata. Ii lua cam o ora sa faca acest lucru. Trecea cu meticulozitate prin toate informatiile externe pe care considera ca trebuie sa le updateze si isi refresa toate cunostintele. In mare parte din dimineti nu adauga nimic nou la memoria lui, dar totusi, era convins ca asa ceva trebuie facut. Parca ar fi fost programat.
In aceasta dimineata, lucrurile nu stateau deloc diferit. Chiar in momentul in care isi facea procedura de dimineata se gandea ca e cam monoton sa faca chestia asta in fiecare zi, dar nu avea ce face, facea parte din rutina.
Dimineata continua cu partea de munca. Aici rx24c11 era expert. Manevra hartiile cu o repeziciune pe care alti roboti o invidiau. Dimineata, pranz, seara munca era parte din viata lui pana seara tarziu. Alimentarea cu curent o facea pe ultima suta de metri si, si atunci lua curentul cel mai prost de la Hidroelectrica.
In aceasta zi, insa, s-a intamplat ceva ciudat. Undeva in jurul pranzului a simtit ca cipul principal al procesorului nu mai functioneaza cum trebuie. A incercat sa continue activitatea, asa cum stia el de obicei, dar ceva nu mergea. Nu erau motive de ingrijorare, lucruri de genul asta se mai intampla – stia el de la alti roboti.
Spre seara, insa, cipul era din ce in ce mai ciudat, asa ca robotul nostru zise ca e cazul sa treaca pe la departamentul de mentenanta. Nu era departe asa o lua din loc si ajunse destul de repede. Se gandi ca aici pot sa ii inlocuiasca cipul fara problem si sa isi reia activitatea de zi cu zi.
Departamentul de mentenanta era ca o camera intunecata, plina de chestii lugubre care nu-i dadeau deloc robotului nostru un sentiment de confort. Odata ajuns acolo constata ca nu e singurul cu probleme. Acolo erau multi roboti care se plangeau de diverse chestii. Cand ii ajunse si lui randul, tipul de la mentenanta se uita la el, rula bateria de teste si veni cu un verdict: cipul dumneavoastra este defect.
-Da, asta simteam si eu.
-Da, dar din pacate aceste cipuri nu se mai fabrica de ceva vreme. Nu avem cu ce sa il inlocuim. Singurul lucru pe care putem sa il facem este sa il reparam. Dar exista sansa sa il stricam de tot. Cel mai bine ar fi sa il resetati in fiecare dimineata cu surubelnita ascutita si sa vedeti daca mai da erori in timpul zilei. Din pacate, nu veti mai putea face tot ceea ce faceati pana acum. Anumite proceduri va sunt interzise. Buna ziua.
Robotul pleca de la mentenanta bulversat. Nu stia ce sa creada. Nu se lovise niciodata de o situatie de genul asta. Totul era nou si parca ireal. Incerca sa acceseze baza de date cu informatii generale. Da, tipul avea dreptate, nu exista inlocuitor pentru cip. Dar cum face el in continuare…
Peste noapte nu s-a mai resetat si a inceput sa caute cu disperare informatiile despre ceea ce inseamna pentru el aceasta schimbare. Gasi franturi de informatii, intreba alti roboti care isi dadura si ei cu parerea. Informatii contradictorii cateodata, dar toate mergeau in aceeasi directie – viata lui de robot se va schimba semnificativ.
Dar parca nu era pregatit sa accepte o astfel de schimbare. Si ce sa faca atunci? Sa mai caute informatii, sa se intereseze?
Dar cum sa nu mai poata sa faca el procedurile 24, 25, 78, 82 si 93. Erau procedurile lui preferate.
Trecu o zi, doua…cinci…noua… toate informatiile duceau in aceeasi directie.
Dupa zece zile, nu mai dadea acelasi randament la munca. Tot statea sa caute informatii despre eroarea lui.
Alte informatii, alte pareri, alti roboti, alti tipi de la mentenanta… si dintr-o data lucrurile s-au blocat.
A ajuns la un punct in care lucrurile nu mai aveau sens, toate informatiile se invarteau in cerc in jurul lui si parca dansau un dans naucitor. A simtit ca nu mai poate si ca informatiile acestea l-au prins intr-o transa din care nu mai poate iesi. Blocat in transa, realiza, ca singurul lucru pe are putea sa il faca este sa continue sa isi traiasca zilele, sa blocheze procedurile interzise si sa isi ia gandul de la ele si poate la un moment dat va putea zambi din nou.
Blocat in prezent, robotul nostru simti cum pe fata I se scurge o lacrima si gandi: ,,cum asa, robotii nu plang?!’’”